Din Arambol pana in tinutul canalelor-Kerala a trebuit sa luam nu mai putin de 3 autobuze si un tren peste noapte de 15 ore apoi altul “Express” care a facut 45 km in o ora jumatate. Drumul cu trenul peste noapte s-a dovedit a nu fi cel mai bun de pana acum asta datorita faptului ca trenul venea tocmai de la Delhi si avea pasageri indieni care calatorisera fara aer conditionat peste 30 de ore, pentru ca nu il curatase nimeni in acest timp si tot gunoiul era pe jos iar gandacii erau la ei acasa, plimbandu-se in voie pe oamenii care dormeau. Noaptea a trecut mai usor dupa ce am reusit sa adormim. A fost prima calatorie cu trenul in care nu am avut locuri in acelasi vagon, eu fiind in vagonul 5 iar Bogdan in 6, trenul fiind suprarezervat. De fapt asta e o moda aici sa aiba trenuri care strabat India si merg non-stop cate una sau doua zile. Din Capul Comorin pleaca trenul care merge nu mai putin de 66 ore strabatand 3734km pana in Jamu Tawi in Nordul Indiei. 

Ajunsi in Allepey am gasit rapid cazare si am inceput sa exploram micutul oras. Ne-au sarit in ochi peste tot steaguri rosii, multe din ele cu secera si ciocanul. Nu am stiut ce sa credem, si am zis ca poate la fel cu am si zvastica, o fi tot un semn al prieteniei la ei. 

Am luat o ricsa pana la un port pe canalele lor gen Amsterdam, si de aici un vaporas care ne-a lasat intr-un sat cu un nume care nu am putut niciodata sa il pronuntam corect. E usor de imaginat satul asta, daca pui in loc de ulita un canal, in loc de caruta sau bicicleta un canoe dintr-un lemn aproape putrezit, si in loc de porumbul din spatele casei o plantatie de orez. Intotdeauna cand mergeam la tara incercam sa imi imaginez cum a trait tatal meu cand era copil, cum arata satul, casa, oamenii simpli. Aici desi stirile de la televizorul din casa erau din 2009, totul arata ca in anii 50 sau poate mai devreme. Case dintr-un fel de chirpici cu bambus, oameni modesti, copii care purtau haine simple din bumbac si se jucau fara prea multe jucarii. Fiecare satean pe care l-am intalnit ne-a salutat, iar copiii, da copiii ne-au cerut un pix 🙂 Aici nu mai iti cer rupii, iti cer intai un pix si apoi rupii. Alta tactica acelasi scop. Ce ne-a uimit este ca toti copii din Kerala cand vedeau straini primul lucru dupa ce iti spuneau “Hallo” era “Pen, please!”.

A fost o experienta interesanta satul, am putut vedea viata localnicilor fara sa se comporte asa doar pentru turisti.

Ne-am intors in Allepey si am hotarat ca a doua zi sa plecam cu un vaporas pe canale pana in Kollam, 84 km in 10 ore.

Seara la ora sapte cand s-a taiat curentul pret de 30 de minute am aflat ca Kerala este sub conducerea unui partid comunist si asta explica steagurile si propaganda care se auzea la niste megafoane prin oras. 

Noaptea a trecut rapid si deja eram pe vapor asteptand sa plecam. Era populat numai de turisti, asta poate si din cauza raportului distanta/timp. Excursia s-a dovedit a fi o experienta foarte placuta chiar daca am navigat doar pe marile canale. Am vazut dispozitivele pescarilor locali facute din lemn care erau intr-un numar foarte mare. Am trecut pe langa sate in care toata lumea se oprea pret de cateva secunde sa ii salute pe turistii ce treceau pe langa ei. Am avut timpul necesar sa putem admira natura, vulturii ce se roteau ametitor in cautarea pranzului, coloniile de rate ce l-au salutat pe batranul Ratza cu un macanit scurt dar respectos 🙂 

Cand soarele tocmai apusese am ajuns si noi in Kollam, dar din pacate am descoperit aici un orasel prafuit, fara multe de oferit turistilor, si cu o caldura ingrozitoare. Mirosul de condimente iesit prin pielea indienilor si luat de vant se simte in aerul orasului. Am incercat sa ne umplem timpul cu o vizita la muzeul politiei unde am gasit doar niste uniforme prafuite si cateva camere cu fotografii din actiunile politiei sau cu victime ale unor brutalitati extraordinare. Rotten.com cu intrare de 3 Rupii. Cum ieseam pe portile muzeului gazduit de o sectie de politie, un jeep de politie pleca in tromba. Cum ne intorceam am vazut pompierii si politia cum incercau sa stinga un incendiu izbucnit langa un transformator si care acum il cuprinsese si pe acesta. Doua poze si am plecat spre plaja. Plaja unde nu poti inota in mare din cauza malului abrut, dar unde poti sa vezi valuri de aproape 2 m  spargandu-se langa mal. In rest mizerie. Multa mizerie. Dar asta deja nu ma mai uimeste. Vroiam sa mergem la Capul Comorin cel mai sudic punct al Indiei la numai  140 km de noi, dar ne-am razgandit pentru ca pana si localnicii ne-au spus ca nu avem ce vedea. Asa ca incercam sa mergem de aici in Bangalore unde o sa stam pentru prima data in excursia asta la niste CouchSurferi. 

O curiozitate in regiunea asta e ca au foarte multe bijuterii(magazine) si multi cumparatori – toata lumea poarta aur, pana si cersetorii au cercei de aur. Ce ne-a mirat este ca gramul de aur e la fel de scump ca si in Romania in jur de 80 RON.

 

PS: Fotografii noi Click AICI !! 🙂

Advertisements