Vreau sa scriu rapid despre intoarcerea in India cat si cateva randuri de la revedere pentru Nepal.
De fapt am sa incerc sa adug si niste lamuriri pentru cei care nu sunt foarte in tema cu unele traditii budhiste.
In anumite fotografii au fost vizibile bucatele de panza colorata legate de sfori – exact ca niste ghirlande. Pe acele bucati de panza sunt scrise rugaciuni tibetane si sunt asezate astfel ca sa le poata lua vantul sa le duca divinitatii. Templele au si ele niste roti pe care sunt scrise rugaciuni si invartirea acestora este intr-un fel echivalentul rostirii lor.
Bateria de la netbook se consuma asa ca o sa trec mai departe la drumul dintre Kathmandu si Darjeeling. Am facut pana acum multe drumuri cu autobuzele prin India si am relatat de fiecare data scurte episoade de pe parcursul acestora, in schimb despre acest drum trebuie spus mai mult. Drumul in sine a fost o adevarata aventura si nu datorita numarului foarte mare de ore – 24 mai exact – ci a factorilor care l-au transformat.
In Europa nu este asa bine cunoscuta situatia tensionata in care Nepalul se afla de ceva ani. Istoria este complicata si pana acum doi ani, mai exact in 2006 aici a fost un razboi civil. Considerata de catre Statele Unite grup terorist – miscarea comunist maoista din zona a pus la cale numeroase atentate impotriva civililor nepalezi – strainii nefiind tinta lor. In momentul de fata miscarea este foarte activa in partea de vest si centru-est (parte pe care noi a trebuit sa o traversam pentru a ajunge in India). Acestui factor s-a adaugat si statistica extrem de proasta privind securitatea rutiera a tarii. Conform Lonely Planet si a unor statistici relatate de ei – aici ai cu 30 % mai multe sanse sa fii implicat intr-un accident rutier decat oriunde in lume.
Dupa o documentare intensa in Kathmandu, ne-am asigurat ca este un moment sigur sa facem aceasta calatorie si am pornit. Autobuzul a plecat la ora 16 din autogara incarcat pe acoperis cu mormane de bagaje si cu doi straini pe locurile din fata de langa usa. Calatorii in majoritate nepalezi se intorceau de la munca din tarile arabe cu tot ce au putut sa adune. Urma sa calatorim timp de 24 de ore pe distanta de 600 km. Nici nu am apucat sa facem bine prima suta de kilometri ca pe dealurile vaii Kathamandu-ului s-a lasat noaptea. Autobuzul gonea fara mila pe strada ingusta marginita de o prapastie. Fiecare depasire avea emotiile ei, lasand calatorii fara respiratie destul de des. Noaptea parea atat de lunga si cand tocmai impresia de siguranta ti se lasa un pic in suflet vedeai ba o masina distrusa in accident rutier, ba un autobuz distrus total pe marginea drumului. Norocul a facut ca berea bauta la ultimul stop sa ne aduca somnul pentru cateva ore bune.
O frana puternica si frigul intepator ne-au trezit brusc. 4:30 dimineata si autobuzul s-a oprit iar pasagerii coborau rapid. Raul unei rezervatii naturale rupsese soseaua si trebuie sa ne luam bagajele si sa il traversam pe un pod improvizat din bambus de aproximativ 300 de metri. Faptul ca nimeni nu vorbea limba engleza facea misterul si mai interesant. Frigul nu ne lasa nici macar sa gandim limpede cateva minute. Pur si simplu iti taia picioarele iar ceata iti aducea aminte unde ai fiecare os. Am inceput sa rostim numele granitei si un muncitor nepalez din autobuz care intelegea putina engleza ne-a spus cum sta treaba. Am urmat pasagerii pe podul ce acoperea un raul lat si laptos. Pasii erau atenti pe bambusul ce uneori vroia sa iti fuga de sub picior sau te lasa sa te afunzi precum in visul de acum 20 de minute.
30 de minute mai tarziu eram urcati in noul autobuz friguros si cu geamuri aburite. Motorul a pornit rapid. Rotile vuiau pe asfaltul umed. De-a stanga si de-a dreapta noastra se derulau sate, in care viata amortita se lupta incet cu voita satenilor. Sate din corturi nementionate pe nicio harta – viata acestor oameni parea nestiuta de nimeni sau poate doar de calatorii grabiti ce aruncau priviri in urma.
Atat de mult verde in jur, plantatii de orez si corturi. Grupuri de soldati in pas de alergare au completat si ei peisajul cu kaki-ul inspaimantator al uniformelor. Asta te lasa drumul sa vezi. Dupa o vreme locul satelor a fost luat de bazele militare pazite temeinic de tineri inocenti. Era exact atmosfera care te facea sa te astepti la ceva. Norocul nostru a fost ca am vazut istorie si atat. Autobuze care au jucat roluri cheie, cu urme de explozii si arse din temelii, lasate pe marginea drumului poate ca imagine a istoriei locului.
Inca o ora de mers si politia face semn autocarului sa ocoleasca intrarea in oras unde tocmai pornise o demostratie. Urmatoarea strada la stanga blocata de armata si un cauciuc arzand. Autobuzul a virat din nou dreapta si nu am putut observa daca era mai mult decat atat. Cateva strazi virate rapid si eram in statia orasului.
Aproape gol, autobuzul a inceput segmentul final catre granita cu India. Totul revenea la normal si orezul era inlocuit de plantatiile de ceai semn ca ne apropiat de districtul Vest Bengal. Procedeul de intrare in India a fost rapid fiind indrumati de ricsarul – biciclist care ne insotea.
Inca un autobuz din granita pana in oraselul numit Silinguri si de aici un jeep cu un sofer fara cap, inima sau teama. Fara cap – pentru ca rulam cu peste 40-50 km/h pe niste serpentine ingrozitoare late de 2 metri, fara inima – pentru ca soseaua arata exact ca dupa un bombardament si masina urla din toate ingheieturile, fara teama – pentru ca poate nu a inteles ca dupa o curba de 180 de grade in care el depasea putea sa vina ceva si sa ne trimita pe toti 11 care eram in masina de 5 locuri direct la zeii de prin temple.
Trei ore a durat drumul – trei ore pe care prea curand nu o sa le uit. De fapt cred ca drumul acesta o sa imi ramana in memorie multa vreme de acum inainte.
Norocul nostru este ca intoarcerea nu o sa mai fie cu masina ci cu un tren cu aburi, dar despre asta mai multe in curand.

PS: Fotografii noi Click AICI !! 🙂

Advertisements