Faptul ca au trecut aproape sapte zile de cand am scris ultima oara se datoreaza doar lenii. Am nimerit in Darjeeling la un hotel ai carui proprietari si locatari sunt o familie de profesori. De aici a inceput lenea. Cred ca si frigul de afara a contribuit la ea. Darjeeling este situat la aproximativ 2130 m altitudine pe un “deal”. In perioada iernii europene aici se inregistreaza temperaturi intre 0 si 15 grade. Cerul aproape zilnic este de un gri suparator ce te invita la inca o ora de somn. Apoi cand te trezesti, ceaiul negru local te imbie sa iei o carte in mana si sa petreci urmatoarele ore cufundat in lumea viselor tale.
Darjeeling – daca ai ajuns aici la momentul potrivit adica intre Martie – Iulie sau Septembrie – te poti bucura de rafting, treking, ceaiul negru de Darjeeling si printre singurele locuri din lume de unde poti vedea o superba panorama a celor mai inalte varfuri ale lumii.
Zilele au trecut rapid si nimic nu a fost mai placut decat sa ne creem cateva tabieturi de care sa abuzam ore bune zilnic.
In momentele de evadare am incercat sa strabatem in lung si lat dealurile pe care e situat oraselul. Am ajuns la Zoo unde am avut placerea sa vedem ca gradina nu este o cusca pentru animale ci un loc unde se incearca reintegrarea lor in mediul natural de viata. Un exemplu au fost tigrii indieni salvati de la un circ – zecii ursuleti panda rosii care au fost ajutati sa se inmulteasca deoarece erau pe cale de disparitie. Animalele de aici erau doar cele care traiesc in mod normal la altitudinea asta si in tipul asta de clima. O lectie frumoasa despre ceea ce trebuie sa fie o gradina zoologica – un nou start pentru animale si nu punctul final al vietii.
Am continuat cu Institutul Montan Himalaya care din pacate avea de oferit niste cursuri montane mult prea scumpe pentru noi si un muzeu cam prafuit despre primii cuceritori ai Everestului si echipamentul folosit.
Inca cateva dealuri intr-o alta zi si am ajuns sa vizitam o manastire tibetana ce dateaza din anii 300. Impresionant cum traditiile unei culturi inca mai rezista si totul e atat de puternic in sufletele lor.
Zile la rand am incercat sa ne trezim de dimineata ca sa mergem sa vedem rasaritul de pe un alt deal vecin de aproape 2500 metri dar somnul ne-a invins zi de zi. Mai ramasesera doua zile si noi speram ca in una din ele sa reusim sa vedem in sfarsit rasaritul si muntii Himalaya, dar cum nu e bine sa ai prea multe planuri, am aflat ca in ziua plecarii noastre din oras o sa fie greva generala asa ca trebuie sa plecam cu o zi mai devreme. Se pare ca este o adevarata moda in zona de est cu grevele ce paralizeaza orasul pentru o zi, doua sau trei.
In ultima zi de dimineata am ajuns si pe Tiger Hill infrigurati – dar asteptarea a meritat. Muntii Himalaya s-au aratat superb sub razele rosiatice ale soarelui abia rasarit. Fotografiile sunt de putin folosi pentru a reda chiar si mental frumosul peisaj de dimineata.
O zi inceputa astfel a continuat cu un drum de poveste. Un drum de 88 km pe care micul trenulet l-a facut in sapte ore. Peisajul s-a schimbat si am traversat dealurile cu atata eleganta cat doar poate bunicii nostri au avut parte calatorind cu trenurile cu abur.
Acum ne indreptam spre Kalcutta pentru doua zile. Pe data de 10 februarie inchidem ghidul Indiei cu grija sa nu ratacim amintirile de aici si il deschidem pe cel al Thailandei cu nerabdarea specifica unui copil.

PS: Fotografii noi Click AICI !! 🙂

Advertisements