Acum cateva seri o amica ma intreba daca fundalul sonor se aude si in Ha Noi – am raspuns fara ezitare ca adeseori am adormit pe notele lui. Nu vreau sa fac publicitate Vietnamului pentru ca nu cred ca merita chiar extraordinar de multa sau sa il clasez mai sus decat Tailanda – dar pentru mine e “fata” aceea deloc perfecta, cu dintii putin strambi dar de care te-ai indragostit la prima vedere. Acea fata timida dar zambitoare care te poarta pe strazile ticsite de oameni intr-un pas voios ce te face sa uiti de tine. Strazi uneori mizere ce se intretaie cu alte strazi pline de arta, de oameni senini de toate varstele ce cauta pe sevalet culorile amarului sau dragostei simtite azi dimineata. Un oras care il vezi mai mult ruinandu-se pentru viitorul apropiat ce il asteapta. Zgarie nori iau locul atelierelor de strungarie iar oamenii pasesc mai des in croitorii sa schimbe salopetele murdare pe costume din material fin. E o schimbare lenta in viata unui popor ce se lupta din greu sa nu piarda zambetul din coltul gurii si “seninul” ochilor de cafea. Oameni politicosi si femei frumoase. Intr-un parc un batranel iti zambeste si iti spune “Bonsoir” intr-o franceza placuta, continuand apoi sa chicoteasca zambitor la bratul nepoatei ce ii face pasii mai usori.
Seara masajul si exercitiile fizice iau locul bucatariilor improvizate la fiece colt de strada. Batranele incearca sa faca cu doua genoflexiuni mai mult ca ieri, iar tinerele executa miscari acrobatice pe ritmuri de muzica pop vietnameza.
Saracia nu cruta pe nimeni, si in mod sigur milioane de locuitori se zbat pentru ziua de maine, dar cred ca asta este cheia – intr-un fel sau altul se zbat – cersetorii pe strazi sunt o raritate. Ca strain nu te simti precum in alte tari ca o maimuta la zoo – oamenii incearca sa rupa bariera lingvistica si sa afle cat mai multe de la tine si asta nu pentru ca regimul comunist nu le da acces la informatie ci poate mai degraba se simt precum un calator in tara ta pentru cateva zeci de minute. Nu sunt partinitori cu inamicul capitalist iar limba engleza este cheia pe care ei o vad in comunicare. Oamenii incearca sa exerseze chiar si putinele cuvinte pe care le stiu iar pentru tine poate sunt amuzante. Noi nu ne-am vazut niciodata manati in drumurile noastre de dorinta vestica de a fi cat mai “localnic”, noi adeseori ne-am lasat dusi de val pe strazi cu un ochi mai degraba de obeservator pentru ca am simtit mereu ca pentru a fi “localnic” trebuie sa te nasti in cultura de aici.
Pentru mine Vietnamul o sa ramana locul unde am mers cu sufletul pe strada urmarindu-ma din exterior precum intr-un film romantic vechi.
Inca nu am plecat din Ha Noi dar nici multe zile nu ne-au mai ramas – pe 30 Martie trebuie sa ma clonez. Un EU o sa ramana aici sa strabata ateliere de pictura seara de seara la apus spionand viata oamenilor din spatele pensulelor, iar celalalt o sa mearga mai departe sa continue aventura desenata in culori de apa pe hartia de orez chinezeasca.

Urmeaza partea vizuala a relatarii. Fotografiile cu un Click AICI !! 🙂

Advertisements