You are currently browsing the category archive for the ‘Cambogia’ category.

Phnom Penh capitala Cambogiei. Trebuie sa fiu sincer si sa spun drept ca daca cineva inainte de aceasta excursie m-ar fi intrebat care este capitala acestei tari nu as fi stiut. Ce as fi stiut despre e Cambogia, este saracia, ceva vag despre templele Angkor si faptul ca este tara cu cele mai multe mine antipersoana inca active din lume.
Desi in urechile mele cuvintele Pol Pot sau Khmer Rouge nu ar fi insemnat nimic special, pentru cambogieni este echivalentul Hitler si nazisti. Poate nu atat de dur ca si numar de victime – dar in mod clar mult mai ironic. Pol Pot a inceput prin a lupta pentru tara si a facut o revolutie pentru binele tarii, apoi pana aproape de anii 80 a omorat in jur de 750.000 de cambogieni. Nu adversari, ci oameni simpli, tarani, muncitori si bineinteles colegi de breasla politica sau intelectuali.
Habar nu am avut de numele asta dar in mod sigur acum nu o sa il mai uit. Am avut ocazia sa iau parte la o lectie noua de viata in Phnom Penh. O lectie barbara desfasurata chiar intr-o scoala. Este vorba de S21. Un liceu faimos din capitala transformat de regimul lui Pol Pot in centru de tortura si executie. Un lagar in miniatura. Desi salile de clasa acum sunt goale si prafuite, fotografiile de pe pereti si patul de fier din camera iti dau sentimentul acelor vremi. Poate sunt eu mai sensibil dar chiar mi se pare incredibil cum au putut sa ii tortureze si sa ii omoare fiind “frati” de sange cu ei. Nu sunt de acord cu nazismul pe cat nu sunt un fan al evreilor, si nu consider asta o solutie – dar sa iti omori proprii cetateni dintr-o dorinta de totalitarism tampita – mi se pare o nebunie curata. Acum lupti pentru popor si apoi iti chinui propriul popor doar pentru a fi liderul absolut.
Dupa ce am vazut locul asta nu ii mai poti acuza pe cambogieni de doza de agresivitate din sangele pacifist asiatic. Un popor care a suferit atat, acum oricat ar incerca sa nu muste, saracia il face sa isi arate coltii.
Nu am facut foarte multe fotografii pentru ca nu am avut baterie la aparat, asadar acum mai mult trebuie sa lucreze imaginatia sau sa veniti sa vedeti cu proprii ochi 🙂
Cambogia are doua categorii. Saraci lipiti pamantului care devin zilnic mai saraci si bogati care devin zilnic mai bogati. Saracia vs Lexus. Probabil multi au vazut asta si in Romania dupa anii 89. Aici s-a accentuat foarte puternic pentru ca datorita Angkor-ului a existat factorul turism care a adus milioane de dolari in tara. Toti au mentalitatea ( parca un pic cunoscuta si in Romania anilor 90) – cum sa il fraieresti pe turist si sa ii scoti mai multi dolari din buzunar pentru tine. Cum poti sa te apuci de furat si talharie si dintr-un nimeni sa traiesti intr-un Lexus.
Daca citesti un raport de securitate al Marii Britanii sau Statelor Unite ale Americii despre Cambogia probabil ca ti-ar fi frica sa pasesti pe prima strada secundara – jafuri armate – crime – talharie sunt cuvintele care iti raman imprimate in memorie. Daca citesti in Lonely Planet scrie “it is totally safe if you exercise caution”. Eu tind sa cred ca adevarul e undeva la mijloc – daca ai ajuns la momentul nepotrivit in locul nepotrivit, iti poti lua adio usor de la tot. Asta pentru ca si daca ai avea sanse in Cambogia sistemul medical de urgenta nu e pregatit pentru lucruri mai serioase si trebuie sa fii transportat in Tailanda pentru ingrijiri medicale. Nu am vrut sa subliniez pericolul in care se poate pune un turist, ci serviciile la care un cambogian poate apela. Are nevoie de o operatie mai serioasa solutia e vindecarea cu ajutorul spiritelor sau vreo loterie.
Desi nu are dezordinea si mizeria indiana, Cambogia inca nu ofera “o viata” cetatenilor de rand. Cambogia nu ofera sanse corecte ci doar vise mafiote. Nu este un raport al tarii, ci doar o concluzie a mea. Nu vad un copil care munceste toata ziua sa vanda cinci carti pentru un distribuitor de la colt, sa ajunga sa aiba o viata simpla si normala, sa faca candva parte dintr-o clasa de mijloc. Si cand nu ti se ofera sansele corecte atunci mereu te gandesti la cele ocolitoare – daca nu ai scrupule drumul e usor.
Noi fara sa vrem neaparat am ales si strazile secundare si timp de ceva ore bune am batut orasul, trecand prin cartiere mai bune, sau mai rau famate. Se vad coastele prin oamenii de pe strada iar pe trotuar e plin de Jeep-uri nou noute. Nu va inchipuiti niste chinezarii, ci masini serioase de teren gen Lexus, Cadillac,Hummer si pentru noii veniti in bransa cate o Toyota Hilux. Iar apoi dai coltul si vezi in case fara geamuri oameni care nu au nimic, doar un televizor ce tine familia adunata.
Nu sunt bun la emis judecati pentru ca adeseori ma gasesc prea aspru si nici la gasit solutii corecte pentru indreptarea unor astfel de probleme, dar in mod sigur aici e nevoie de solutii. E atat de nedrept pentru un om sa se nasca aici si sunt convins ca nu e doar Cambogia care are nevoie de ajutor – dar dupa aproape zece secole in care ne-am macelarit, e atata nevoie macar de cinci in care sa nu ignoram si sa credem in “egalitate”. Stiu si sunt sigur ca e doar un concept, dar ajuta sa crezi si in vise pentru scopuri nobile. Nu e nevoie de actiuni de caritate, sau vreo Angelina Jolie care sa infieze copiii ce vand carti sau flori la colt de strada – e nevoie de o alta conducere a tarii care sa lucreze pentru populatie nu de fosti membri de gherila Khmer Rouge care “au uitat” trecutul si despre S21.

PS: Imi cer scuze ca nu am scris despre palatul regal si muzeul national sau orice alta atractie a orasului ramane sa gasiti singuri toate informatiile necesare cu un 10 secunde de cautare pe wikipedia. Am scris ce am vazut eu si poate ceea ce nu apare adeseori in ghiduri despre exotica Cambogia.

PS2: Viza de Vietnam este in pasaport dupa ce din nou au incercat sa ne fraiereasca la bani. Pe de o parte au reusit dar nu cu atat de mult cu cat s-au bucurat la inceput. Am platit 4$ extra in loc de vreo 12$/pers cu cat ne incarcasera ei pe fiecare, ca doar suntem turisti si avem dolari.

Urmeaza partea vizuala a relatarii. Fotografiile cu un Click AICI !! 🙂

Un oras cambogian fara prea multa personalitate si plin de localnici in goana dupa dolarii din buzunarele turistilor. Dar pe cat pare de neatragator pe atat poate deveni de cuceritor. La doar 6 km de oras dupa ce ai platit un bilet al carui pret poate concura cu marile muzee europene, 20$, ai acces la o alta lume. Stiu asta am scris si in Tailanda in Sukhothai, numai ca aici trebuie sa inmultesti de cateva zeci de ori sentimentul.
Desi toti ghizii iti vor spune ca daca iei o bicicleta nu poti vedea mare lucru, nu este deloc adevarat. Noi am parcurs intr-o zi peste 45 de kilometri fara sa fim vreun soi de atleti. Site-ul protejat de UNESCO se intinde pe mai multi kilometri patrati. E un adevarat oras construit de khmeri(cambogienii din trecut). Privind ramasitele pe anumite colturi de piatra poti spune cu certitudine ca atunci cand a fost construit fiecare bucatica de piatra era acoperita cu o broderie fina. O “Familia Sagrada” hindu si buddhista de alte proportii. Plimbandu-te printre temple, aproape ca nu poti concepe munca titanica ce a fost dusa pentru constuirea lor, sau cat de mare a fost pasiunea artizanilor ce au migalit fiecare detaliu pe piatra fierbinte de sub soarele cambogian. Parte din Tomb Rider a fost filmat aici, in templul Ta Prohm(cel in care copacii sunt noii locuitori). Oriunde te uiti mai atent poti zari un templu ascuns in padure sau niste ruine ce nu respecta legile vremii, fiind inca intr-o stare acceptabila dupa aproape o mie de ani. Este adevarat ca pe templele mai mici si ne restaurate nu se mai observa daca a existat un basorelief sau alte migalituri ce dau farmec unei bucati de piatra. Templele Bayon cele cu fetele din piatra ocupa locul doi in clasamentul meu. Recreaza atat de frumos atmosfera unui popor aproape disparut. Cine isi doreste sa afle mai mult despre templele Angkor pe internet gaseste la o simpla cautare cu Google mai mult decat as putea sti eu vreodata, din acest motiv ma abtin de la a oferi date istorice.
Cred ca Angkor este obligatoriu de vazut o data in viata – un fel de piramidele egiptene. In schimb eu nu as recomanda calatoria prin Cambogia decat celor care isi doresc aventura cu orice pret. Sunt foarte usor de vizitat venind din Bangkok fata de alte rute pe taramul Cambogian.
Noi ne indreptam spre Phnom Penh, capitala Cambogiei, locul unde incercam sa ne rezolvam viza de Vietnam si apoi parasim tara. Din pacate nu am stiut ca avem nevoie de o viza pentru Vietnam si asta ne intarzie acum plecarea din Cambogia. Se spune ca toate au un rost in viata – asteptam sa ii descoperim rostul sau farmecul Phnom Penh-ului.

Urmeaza partea vizuala a relatarii. Fotografiile cu un Click AICI !! 🙂

Ultimele posturi de aici au fost mai plictisitoare cu descrieri de orase. Pentru cei care isi mai doreau actiune, cred ca si noi, aceasta revine. Drumul de la Vientiane pana la Pakse s-a desfasurat intr-un mod foarte confortabil fiind transportati de un autobuz realizat in interior cu paturi.
La ora 6:30 dimineata eram in statia Pakse. De aici ne-a preluat un motociclist cu atas de 2 persoane care a gonit nebuneste pana in centrul orasului ignorand absolut toate semafoarele de culoare rosie si facand slalom printre restul de participanti la trafic. Deoarece ne doream sa reducem timpii morti la ora 7:30 achitam la agentia de turism suma de 36 Eur/pers pentru un bilet de “autobuz” intre Pakse(Laos) si Siem Reap(Cambogia).
Ora 8, trebuia sa fie ora de plecare dar suntem dati jos din microbuz spunandu-ne ca pentru noi o sa vina un nou “autobuz”. Inca 15 minute de asteptare si “autobuzul” era de fapt un van de familie cu vreo patru turisti francezi inauntru. Granita fata de orasul de origine este la aproximativ 100km. In acesti 100 de km am mai schimbat o data microbuzul, care pana la urma ne-a dus la o baraca cu o bariera pentru a ne face iesirea din Laos. Laosul si Cambogia au la distanta foarte mica (2km) doua granite diferite. Diferenta intre ele este ca doar la una poti obtine viza de Cambogia. Partea prosta la amandoua este ca prima asezare omeneasca pe partea cambogiana este la vreo 20 km. Turistii sunt adesea pacaliti si adusi pentru sume intre 20$ si 30 $ la granita fara viza iar apoi soferul de taxi le face favoarea ca pentru alti 20$ sa ii duca la granita buna.
Noi am fost lasati la granita fara viza de Cambogia si ni s-a spus ca soferul se intoarce dupa noi peste o jumatate de ora ca are alti turisti de dus la granita. La restaurantul plasat strategic langa bariera laotiana am intalnit un cuplu de francezi, unul de germani si altul de germani pacaliti cu scamatoria de mai sus si care nu mai aveau bani sa ajunga la urmatoarea granita. Nemtii “nepacaliti” erau foarte nemultumiti de serviciile agentiei de turism pentru ca nu respectau orarul promis 🙂
Am asteptat pret de o ora si ceva iar omul cu masina s-a intors si ne-a luat pe toti(cu exceptia celor pacaliti si fara bani) pana la granita buna unde oficialii laotieni si cambogieni lucrau pe comision de 1$. Viza costa 20$ + 1$(munca lor de lipit). Stampila de intrare sau iesire din tara se taxeaza tot cu 1$/pers. Asadar comisioanele lor ajung la 3$ daca vrei sa treci granita intr-o directie. Nemtii si mai nemultumiti. Cand sa intram in Cambogia omul din baraca ne cere 2$(eu si Bogdan) pentru stampilele care le-a aplicat in pasaport. Ii oferim o bancnota de 5$ mai jerpelita si dupa ce o studiaza 10 minute si ne cere sa le dam alta-refuzam, fac o exceptie de la regula si ne dau pasapoartele fara taxa de 1$.
In granita asteptau cambogienii cu taxiul (20$-30$/pers) ca sa te duca pana in primul sat. Norocul nostru ca noi aveam bilete pana mai departe asa ca am scapat de ei si am continuat cu minibusul. In primul oras Stuang Treng, nemtii ajung la destinatie iar noi si cu acel cuplu de francezi suntem transferati intr-un alt microbuz(al patrulea). Se pare ca oamenii in Cambogia nu se grabesc pentru ca am mai pierdut jumatate de ora pana a venit soferul. Nici 200 m parcursi ca luam pasageri o doamna cambogiana si cu al ei copil. In portbagaj langa rucsaci se incarca 2 baxuri de ulei, detergent si alte cumparaturi. Mai pierdem prin oras inca 30 de minute timp in care mergem sa ii cumparam doamnei si un sac cu orez si ceva dulce din piata pentru ala mic :). Comisioanele nu se termina aici. Ajungem la o feronerie de unde ridicam in jur de 15 tevi de inox de diferite marimi care sunt incarcate in microbuz la picioarele noastre. Cum totul era prea comfortabil ne mai plimbam vreo 20 de minute din agentie de turism in agentie de turism si mai luam doi baieti cambogieni care or sa ne fie parteneri de drum ceva vreme. Doua ore de condus si suntem in orasul Kratie. Cuplul francez coboara si noi suntem rugati sa schimbam din nou. Vine alt “autobuz” pentru noi – ne zic cei de la microbuz. O Toyota Camry de 5 locuri opreste langa microbuz. Doua minute de discutii intre soferi si ni se spune ca o sa continuam cu Toyota. Incarcam bagajele si ne bucuram ca o sa calatorim confortabil. Nu apucam nici macar sa gandim prea mult, ca in 10 minute Toyota are pe bancheta din spate deja 3 cambogieni. Bogdan incearca sa schimbe situatia incercand sa ii explice soferului ca noi suntem 6 iar masina are 5 locuri. Replica soferului este clara: “In Cambogia merg doi in fata si patru in spate – deci 6 e perfect”. Incerca sa il mai convinga dar cand aproape ne lasase pe jos, renuntam la lupta si eu ma inchesui in spate cu cei 3 iar Bogdan sta confortabil pe locul din fata. 5 minute. Atat a stat comfortabil. Pentru ca daca va amintiti cei 2 cambogieni din microbuzul de mai devreme si ei or sa mearga cu noi. Un minut dureaza si pe scaunul din fata erau 2 pasageri pe cel din dreapta si 2 pasageri pe cel al soferului. Soferul era cumva la mijloc 🙂 – bine cel putin ca masina avea cutie automata. Asa am mers timp de 2 ore jumatate pe drumuri ce intrec imaginatia multora. Pret de vreo 50 de km nici macar nu a fost drum asfaltat, mergand pe un fel de macadam. Satele sarace, iar din cand in cand mai aparea cate o casa din beton cu balustrade de inox (probabil vreun primar sau politist). Oamenii in Cambogia in zona rurala chiar traiesc intr-un fel de cotete suspendate. Nu poti sa nu observi numarul foarte mare de copii(aproape fiecare casa avea macar unul nou-nascut si patru cinci de gradinita). Peisajul este frumos si atat de putin obisnuit ochiului european. Pacat ca in goana in care mergeam era greu sa fac si fotografii si sa casc gura melancolic la ce defila in fata ochilor mei.
Finalul primei zile de calatori, caci nu am ajuns din prima se incheie la un hotel unde camera costa 5$ dar iti da impresia ca ei te platesc sa rezisti o noapte inauntru. Gecko alearga fericiti pe peretii hotelului, paianjenii au adevarate retele prin camerele vopsite gri de igrasia de pe pereti. Am fost nevoiti sa ramanem aici pentru ca in ziua doi ei ne duc de dimineata la autobuzul ce leaga acest oras Kompang Cham de Siem Reap.

Ziua 2

Totul a inceput frumos cu o plimbare pana la statia de autobuz. Aici chiar a existat un autobuz decent care ne-a dus in 5 ore pana la Siem Reap. Era prea frumos ca totul sa se termine asa. Nu am fi avut parte de aventura in ziua 2 – ce pacat. La statia de autobuz ne astepta un “prieten cambogian” cu o hartie cu numele noastre. Le avea de la hotelul de cu o seara inainte. Receptionerul acelui hotel a spus ca le da numele ca sa ne duca pana in oras gratuit pentru ca statia era la 4km de oras. Probabil un turist naiv l-ar fi crezut – dar noi deja stim foarte clar ca nimic nu este pe gratis nicaieri.
I-am spus “prietenului” ca deja avem rezervare la un hotel in oras asa ca avem nevoie de un drum pana in centru pe care suntem dispusi sa il platim. Ne cere un pret la jumate decat cel real, doar 1$, si in 5 minute suntem imbarcati in remorca trasa de o motocicleta. Asa arata un “taxi” in Siem Reap. Ii dau 5$ sa imi dea rest, si pornim. Pe drum tot ne face oferte de servicii si oricum i-am fi replicat ca nu avem nevoie de serviciile lui, tot mai avea ceva de oferit. La un moment dat il rugam sa ne duca in oras si punct. Atunci el schimba tactica. Incepe sa spuna ca drumul pana in oras o sa ne coste mai mult de 1$ stabilit la inceput. Stiind ca vrea sa ne fraiereasca, ii iau cei 5$ din mana si il rog sa traga imediat pe dreapta. Nervos, incepe sa ne injure in engleza pentru ca nu i-a iesit pasenta si ne-a plimbat gratuit pana acolo si a pierdut si timpul aiurea. Noi ne luam rucsacii, ii multumim pentru plimbare si o luam pe jos. Dupa 30 de minute de mers gasim un hotel decent si ne cazam la cam 1 km de orasul vechi cu suma de 7$/noapte.

Sper ca si Bogdan sa scrie un scurt rezumat al acestei povestiri in engleza ca sa stie calatorul cu rucsacul in spate la ce se baga daca plateste 45$ in Laos pentru un drum pana in Cambogia. Noi am facut parte din categoria celor norocosi care am calatorit cu o bucatica de hartie scrisa de mana pret de aproape 2 zile. Practic esti la mana transportatorului, neavand dovada vreo unei plati sau posibilitatea de a recupera suma in cazul in care lucrurile merg rau sau nu iti convin. Asta a fost singura parte din calatorie unde chiar a trebuit sa ne lasam pe mana unei agentii de turism pentru ca alta solutie nu exista iar “rechinii” cambogieni vad prin tine doar dolarii din buzunare.
Am inchiriat biciclete si urmeaza sa vedem templele Angkor.A opta sau nu minune a lumii sunt sigur ca pretul platit a meritat cu desavarsire.

Urmeaza partea vizuala a relatarii. Fotografiile cu un Click AICI !! 🙂