You are currently browsing the category archive for the ‘Laos’ category.

Ultimele posturi de aici au fost mai plictisitoare cu descrieri de orase. Pentru cei care isi mai doreau actiune, cred ca si noi, aceasta revine. Drumul de la Vientiane pana la Pakse s-a desfasurat intr-un mod foarte confortabil fiind transportati de un autobuz realizat in interior cu paturi.
La ora 6:30 dimineata eram in statia Pakse. De aici ne-a preluat un motociclist cu atas de 2 persoane care a gonit nebuneste pana in centrul orasului ignorand absolut toate semafoarele de culoare rosie si facand slalom printre restul de participanti la trafic. Deoarece ne doream sa reducem timpii morti la ora 7:30 achitam la agentia de turism suma de 36 Eur/pers pentru un bilet de “autobuz” intre Pakse(Laos) si Siem Reap(Cambogia).
Ora 8, trebuia sa fie ora de plecare dar suntem dati jos din microbuz spunandu-ne ca pentru noi o sa vina un nou “autobuz”. Inca 15 minute de asteptare si “autobuzul” era de fapt un van de familie cu vreo patru turisti francezi inauntru. Granita fata de orasul de origine este la aproximativ 100km. In acesti 100 de km am mai schimbat o data microbuzul, care pana la urma ne-a dus la o baraca cu o bariera pentru a ne face iesirea din Laos. Laosul si Cambogia au la distanta foarte mica (2km) doua granite diferite. Diferenta intre ele este ca doar la una poti obtine viza de Cambogia. Partea prosta la amandoua este ca prima asezare omeneasca pe partea cambogiana este la vreo 20 km. Turistii sunt adesea pacaliti si adusi pentru sume intre 20$ si 30 $ la granita fara viza iar apoi soferul de taxi le face favoarea ca pentru alti 20$ sa ii duca la granita buna.
Noi am fost lasati la granita fara viza de Cambogia si ni s-a spus ca soferul se intoarce dupa noi peste o jumatate de ora ca are alti turisti de dus la granita. La restaurantul plasat strategic langa bariera laotiana am intalnit un cuplu de francezi, unul de germani si altul de germani pacaliti cu scamatoria de mai sus si care nu mai aveau bani sa ajunga la urmatoarea granita. Nemtii “nepacaliti” erau foarte nemultumiti de serviciile agentiei de turism pentru ca nu respectau orarul promis 🙂
Am asteptat pret de o ora si ceva iar omul cu masina s-a intors si ne-a luat pe toti(cu exceptia celor pacaliti si fara bani) pana la granita buna unde oficialii laotieni si cambogieni lucrau pe comision de 1$. Viza costa 20$ + 1$(munca lor de lipit). Stampila de intrare sau iesire din tara se taxeaza tot cu 1$/pers. Asadar comisioanele lor ajung la 3$ daca vrei sa treci granita intr-o directie. Nemtii si mai nemultumiti. Cand sa intram in Cambogia omul din baraca ne cere 2$(eu si Bogdan) pentru stampilele care le-a aplicat in pasaport. Ii oferim o bancnota de 5$ mai jerpelita si dupa ce o studiaza 10 minute si ne cere sa le dam alta-refuzam, fac o exceptie de la regula si ne dau pasapoartele fara taxa de 1$.
In granita asteptau cambogienii cu taxiul (20$-30$/pers) ca sa te duca pana in primul sat. Norocul nostru ca noi aveam bilete pana mai departe asa ca am scapat de ei si am continuat cu minibusul. In primul oras Stuang Treng, nemtii ajung la destinatie iar noi si cu acel cuplu de francezi suntem transferati intr-un alt microbuz(al patrulea). Se pare ca oamenii in Cambogia nu se grabesc pentru ca am mai pierdut jumatate de ora pana a venit soferul. Nici 200 m parcursi ca luam pasageri o doamna cambogiana si cu al ei copil. In portbagaj langa rucsaci se incarca 2 baxuri de ulei, detergent si alte cumparaturi. Mai pierdem prin oras inca 30 de minute timp in care mergem sa ii cumparam doamnei si un sac cu orez si ceva dulce din piata pentru ala mic :). Comisioanele nu se termina aici. Ajungem la o feronerie de unde ridicam in jur de 15 tevi de inox de diferite marimi care sunt incarcate in microbuz la picioarele noastre. Cum totul era prea comfortabil ne mai plimbam vreo 20 de minute din agentie de turism in agentie de turism si mai luam doi baieti cambogieni care or sa ne fie parteneri de drum ceva vreme. Doua ore de condus si suntem in orasul Kratie. Cuplul francez coboara si noi suntem rugati sa schimbam din nou. Vine alt “autobuz” pentru noi – ne zic cei de la microbuz. O Toyota Camry de 5 locuri opreste langa microbuz. Doua minute de discutii intre soferi si ni se spune ca o sa continuam cu Toyota. Incarcam bagajele si ne bucuram ca o sa calatorim confortabil. Nu apucam nici macar sa gandim prea mult, ca in 10 minute Toyota are pe bancheta din spate deja 3 cambogieni. Bogdan incearca sa schimbe situatia incercand sa ii explice soferului ca noi suntem 6 iar masina are 5 locuri. Replica soferului este clara: “In Cambogia merg doi in fata si patru in spate – deci 6 e perfect”. Incerca sa il mai convinga dar cand aproape ne lasase pe jos, renuntam la lupta si eu ma inchesui in spate cu cei 3 iar Bogdan sta confortabil pe locul din fata. 5 minute. Atat a stat comfortabil. Pentru ca daca va amintiti cei 2 cambogieni din microbuzul de mai devreme si ei or sa mearga cu noi. Un minut dureaza si pe scaunul din fata erau 2 pasageri pe cel din dreapta si 2 pasageri pe cel al soferului. Soferul era cumva la mijloc 🙂 – bine cel putin ca masina avea cutie automata. Asa am mers timp de 2 ore jumatate pe drumuri ce intrec imaginatia multora. Pret de vreo 50 de km nici macar nu a fost drum asfaltat, mergand pe un fel de macadam. Satele sarace, iar din cand in cand mai aparea cate o casa din beton cu balustrade de inox (probabil vreun primar sau politist). Oamenii in Cambogia in zona rurala chiar traiesc intr-un fel de cotete suspendate. Nu poti sa nu observi numarul foarte mare de copii(aproape fiecare casa avea macar unul nou-nascut si patru cinci de gradinita). Peisajul este frumos si atat de putin obisnuit ochiului european. Pacat ca in goana in care mergeam era greu sa fac si fotografii si sa casc gura melancolic la ce defila in fata ochilor mei.
Finalul primei zile de calatori, caci nu am ajuns din prima se incheie la un hotel unde camera costa 5$ dar iti da impresia ca ei te platesc sa rezisti o noapte inauntru. Gecko alearga fericiti pe peretii hotelului, paianjenii au adevarate retele prin camerele vopsite gri de igrasia de pe pereti. Am fost nevoiti sa ramanem aici pentru ca in ziua doi ei ne duc de dimineata la autobuzul ce leaga acest oras Kompang Cham de Siem Reap.

Ziua 2

Totul a inceput frumos cu o plimbare pana la statia de autobuz. Aici chiar a existat un autobuz decent care ne-a dus in 5 ore pana la Siem Reap. Era prea frumos ca totul sa se termine asa. Nu am fi avut parte de aventura in ziua 2 – ce pacat. La statia de autobuz ne astepta un “prieten cambogian” cu o hartie cu numele noastre. Le avea de la hotelul de cu o seara inainte. Receptionerul acelui hotel a spus ca le da numele ca sa ne duca pana in oras gratuit pentru ca statia era la 4km de oras. Probabil un turist naiv l-ar fi crezut – dar noi deja stim foarte clar ca nimic nu este pe gratis nicaieri.
I-am spus “prietenului” ca deja avem rezervare la un hotel in oras asa ca avem nevoie de un drum pana in centru pe care suntem dispusi sa il platim. Ne cere un pret la jumate decat cel real, doar 1$, si in 5 minute suntem imbarcati in remorca trasa de o motocicleta. Asa arata un “taxi” in Siem Reap. Ii dau 5$ sa imi dea rest, si pornim. Pe drum tot ne face oferte de servicii si oricum i-am fi replicat ca nu avem nevoie de serviciile lui, tot mai avea ceva de oferit. La un moment dat il rugam sa ne duca in oras si punct. Atunci el schimba tactica. Incepe sa spuna ca drumul pana in oras o sa ne coste mai mult de 1$ stabilit la inceput. Stiind ca vrea sa ne fraiereasca, ii iau cei 5$ din mana si il rog sa traga imediat pe dreapta. Nervos, incepe sa ne injure in engleza pentru ca nu i-a iesit pasenta si ne-a plimbat gratuit pana acolo si a pierdut si timpul aiurea. Noi ne luam rucsacii, ii multumim pentru plimbare si o luam pe jos. Dupa 30 de minute de mers gasim un hotel decent si ne cazam la cam 1 km de orasul vechi cu suma de 7$/noapte.

Sper ca si Bogdan sa scrie un scurt rezumat al acestei povestiri in engleza ca sa stie calatorul cu rucsacul in spate la ce se baga daca plateste 45$ in Laos pentru un drum pana in Cambogia. Noi am facut parte din categoria celor norocosi care am calatorit cu o bucatica de hartie scrisa de mana pret de aproape 2 zile. Practic esti la mana transportatorului, neavand dovada vreo unei plati sau posibilitatea de a recupera suma in cazul in care lucrurile merg rau sau nu iti convin. Asta a fost singura parte din calatorie unde chiar a trebuit sa ne lasam pe mana unei agentii de turism pentru ca alta solutie nu exista iar “rechinii” cambogieni vad prin tine doar dolarii din buzunare.
Am inchiriat biciclete si urmeaza sa vedem templele Angkor.A opta sau nu minune a lumii sunt sigur ca pretul platit a meritat cu desavarsire.

Urmeaza partea vizuala a relatarii. Fotografiile cu un Click AICI !! 🙂

Despre capitala Laosului nu sunt foarte multe de zis. E un orasel mic cu 200.000 de locuitori si cat de cat linistit. Templele sunt la tot pasul iar in perioada aceasta caldura ii compleseste pe toti. Cazarea pentru turistii cu rucsacul in spate este destul de greu de gasit pentru ca putinele Guesthouse-uri din oras sunt mai mereu pline. Preturile raman la acelasi nivel ca in Luang Prabang.
Cu o simpla plimblare prin centrul orasului poti vedea Mekongul pe a carui maluri sunt mii de restaurante improvizate ce servesc peste, broaste sau anumite crustacee.
In Vientiane presedintele are o casa gri cu alb ce are vedere catre arcul de triumf replica a celui parizian. Arcul de triumf este construit cu cimentul donat de Statele Unite pentru construirea unei piste de aeroport. Laotienii au considerat ca pista nu era o necesitate ci mai degraba un monstru de ciment, monument al maretiei tarii. Nu e departe de gandirea comunistilor in Romania cand au construit casa poporului.
Pha That Luang – cladirea aurita simbol al Laosului pare interesanta de la departare, dar nu este tot atat de atractiva. Floarea de lotus este un simbol foarte intalnit in cultura buddhista reprezentand drumul catre Nirvana precum cel al florii de lotus care creste in namol iar etapa finala a vietii este o frumoasa floare deasupra apei.
Inchei aici pentru ca avem rucsacii deja pregatiti pentru lungul drum de mai mult de doua zile catre Cambogia si templele Angkor.

Pana atunci urmeaza partea vizuala a relatarii. Fotografiile cu un Click AICI !! 🙂

Cred ca unul din primele lucruri pe care le poti scrie despre Luang Prabang este ca nu corespunde imaginii din vecinatatea lui. Protejat de Unesco pentru centrul orasului cu o atmosfera coloniala franceza, Luang Prabang a uitat de tara de care apartine din punct de vedere economic. Acest oras sufera de un puternic sindrom de schizofrenie economica. Probabil milioanele de turisti francezi cu varsta de peste 60 de ani l-au facut sa uite de tara de care apartine. La nici 30 de kilometri de oras traiesc oameni in case de bambus iar in centrul Luang Prabang-ului o pizza este 10 USD.
Sa incep totusi cu inceputul. Autobuzul de la granita ne-a lasat la ora 22 la vreo 4 kilometri de centrul orasului. Negocierea cu primul tuk-tuk a fost destul de dura si abia am reusit sa ajungem la pretul de 1 EUR/km. Cocotati in spatele motocicletei camila am avut ocazia sa fim lasati in fata unui hotel care tocmai avea camere disponibile la pretul promotional de 25 USD/noapte. E bine ca experienta indiana a fost prima asa ca ne-am dat seama de scamatorie si l-am rugat pe soferul tuk-tuk-ului sa fie om serios si sa ne duca la destinatia pentru care am platit si nu un hotel de la care ia el comision.
Vorbesc la plural pentru ca pe langa mine si Bogdan, mai erau un englez si un canadian amandoi pe nume Nick.
Centrul orasului Luang Prabang la ora 23 se linistea si lasa in urma mizeria facuta de zecile de standuri de comercianti ambulanti. Cu greu am reusit sa gasim o camera la un pret decent de 10 USD pe noapte, camera care arata in mod clar mult mai rau ca oricare in Tailanda.
Preturile la mancare din Europa pot concura foarte usor cu cele din fosta capitala a Laosului. O veche zicala spune ca trebuie sa dai Cezarului ce e al Cezarului. Luang Prabang intr-adevar detine atmosfera frantuzeasca de aproape acum un secol iar turistii francezi si investitorii din exteriorul tarii fac ca pe langa casele coloniale sa existe magazine cochete si centre spa.
Luang Prabang-ul nu este tot imaginea din centrul orasului. La mai putin de 1 km de strada principala, orasul inlocuieste aerul colonial francez cu cel prafuit de oras aglomerat. Probabil este una din destinatiile interesante din zona, dar in mod clar nu este locul potrivit pentru sederea prelungita a calatorilor cu rucsacul in spate. Am citit pe undeva pe internet ca in Luang Prabang nu exista stilul de a te agasa pe strada cu oferte inedite, ei bine noi am avut ocazia sa cumparam orice de la fete, opiu, marihuana pana la excursii cu barca sau taxi pana la atractiile din zona. Turistul aici trebuie sa negocieze dur si sa fie foarte atent deoarece capcanele sunt la tot pasul.
Sa vorbesc un pic si despre lucrurile care se pot vizita aici in oras. Templele eu le-as aseza pe primul loc si apoi muzeul national la care poti merge daca nu ai pe ce sa cheltuiesti restul de KIP din buzunar. Fata de Tailanda aici te taxeaza pentru orice, asa ca este de asteptat ca la trecerea pragului unui templu sa lasi in jur de 3 usd.
Mai este un lucru de mentionat ca si traditie interesanta aici. Calugarii buddhisti care trec dimineata sa colecteze orez de la localnici sau turistii care doresc sa faca o donatie de acest tip.
Noi ne indreptam spre capitala intr-un autobuz ce o mearga toata noaptea. Cred ca frumusetea calatoriei in Laos este de fapt exotismul si pacea pe care ti-o ofera si mai putin orasele pline de soarecii in cursa pentru cea mai mare bucata de cascaval. Totul este o impresie de inceput pe care o sa avem ocazia sa o testam in decursul saptamnii rezervate acestei tari.

Umeaza partea vizuala a relatarii. Fotografiile cu un Click AICI !! 🙂

Republica populara democrata Laos sau Laos pe scurt nu este deloc democrata ci comunista. Reminiscente de pe bancnotele romanesti dintre anii 60 si 80 se pot vedea si aici. Pe o fata a bancnotei este unicul presedinte al republicii iar pe verso oameni la camp, fabrici de tractoare sau centrale hidroelectrice. Moneda nationala aici este KIP – o moneda dubioasa neconvertibila inafara tarii. Datorita problemelor monedei nationale ei accepta si baht tailandezi sau dolari americani. Conversiile intotdeauna sunt in favoarea vanzatorului sau statului dupa caz.
Am inceput cu aceasta mica descriere pentru ca in urmatoarele randuri o sa dea culoare mai mult povestii si poate si un pic de sens desi de asta nu sunt chiar foarte sigur.
Majoritatea turisitilor care calatoresc din Tailanda in Laos trec podul prieteniei si ajung direct in capitala Laotiana. Noi ne-am dorit sa vedem si partea nordica a Laosului asa ca am ales un alt punct de frontiera in nordul Tailandei si rescpectiv vestul Laosului. Intre acest doua mici orasele de granita Chang Khong(Tailanda) si Huoai Xei(Laos) nu au mai construit un pod al prieteniei ci au lasat Mekongul sa indeplineasca acest rol. Cum atingi buza acestui rau pamantiu vezi cam ce o sa te astepte in Laos. Trecerea raului care dureaza 3 minute cu o barca cu motor este 1 EUR de persoana. O data pasit pe noul taram esti taxat cu 30 USD taxa de viza. Viza de fapt consta in vreo 10 stampile aplicate voios de graniceri. Cand am vazut cat tus se consuma am inteles de ce este acesta pretul vizei. Si cum in comunism trebuie sa existe 10 oameni ca sa faca un lucru in mai putin de 10 metri am avut pasaportul controlat de 4 politisti de frontiera diferiti.
Dupa acordul la unisol al oamenilor legii ca suntem legali acum pe acest taram, am plecat cu un mers usor leganat spre statia de autobuz. Desi ii despartea doar “pamantul miscator” Mekong, laotienii ai fi spus ca traiesc la mii de kilometri departare. Nu puteai sa compari o scoala de peste rau cu cea de aici care arata precum un fost hangar Avicola cu niste gauri in pereti drept ferestre. Doar pancarda de la intrare scrisa in limba franceza probabil ca mai dadea ceva speranta copiilor ce poate visau ca o data pasit pragul portii totul va capata un aer frantuzesc iar scoala se va da de trei ori peste cap si transforma. Legatura intre Franta si Laos este ca o data Loasul a fost colonie franceza. Francezii au contruit chiar o parte din orasele de aici pentru a intari anumite puncte strategice ale teritoriului.
Cat timp am povestit cele de mai sus pe noi sa ne inchipuiti mergand usor cu soarele dogoritor deasupra capului catre statia de autobuz ce tot nu mai aparea. Bariera lingvistica acum este din ce in ce mai evidenta. Nici engleza, nici franceza nu par sa ajute prea mult. Ne intelegem prin semne si banuieli. Noi continuam sa mergem pana un localnic reuseste sa incropeasca in engleza ca statia de autobuz e la 4 kilometri de punctul de frontiera. Nu termina bine de spus ca apare un “taxi” care pentru 2 USD se ofera sa ne duca pana acolo. Probabil el stia ceva ce noi nu stiam de ne-a oferit un pret corect. Si intr-adevar stia. In statia asta opreau doar cinci autobuze toata ziua si alea mai toate dimineata. Acum era ora trei si micuta statie devenise locul de joaca al animalelor domestice din vecinatate. Cu un zambet frumos soferul de taxi ne spune ca autobuz abia maine gasim si daca nu vrem cumva sa mergem inapoi in oras. Ii zambim si noi si ii spunem ca nu. Uimit crede ca vrem sa il pacalim si merge in masina de unde ne pandeste tacticos timp de 20 de minute.
Bogdan merge si cauta un hotel prin vecinatatea statiei de autobuz si se intoarce in scurt timp cu o cheie in mana. Eram cazati la 300 de metri departare intr-un hotel chinezesc. O camera foarte confortabila cu aer conditionat, dar din pacate nimeni de la hotel nu vorbea o iota de franceza sau engleza. Bogdan infometat si fara multe alternative a vrut sa ii dea totusi o sansa bucatarului chinez care poate macar prin semne sa il intelega. Dus la frigider a fost pus sa isi aleaga carnea din care doreste sa ii fie preparata masa – dar toate aratau oribil, iar doua picioare mari de caine cu tot ghiare ce asteptau in frigider l-au facut sa se razgandeasca.
Am plecat prin sat sa cautam ceva de mancat dar inafara de ghiare de pui facute frigaruie nu am gasit mai nimic. Am ramas la mancarea instant si ne-am intors in camera cu trei supe si doua beri Beerlao.
Drumul de dimineata catre statia de autobuz a fost interesant prin prisma privirilor curioase ale satenilor. Se uitau exact cu aceeasi uimire cu care s-ar fi uitat si bunica mea acum 30 de ani la un negru care mergea spre statia de autobuz din sat cu un bagaj in spate. Comuna aceasta este tranzitata de destui turisti dar majoritatea stau in satul de langa granita si vin cu “taxiurile” direct la statia de autobuz ne defiland prea mult prin fata ochilor satenilor.
Autobuzul a avut un minunat sistem karaoke in tailandeza oferit atat de tare in difuzoare incat cu greu il acopereai cu MP3-ul dat aproape la maxim. Timp de 12 din 14 ore am ascultat aceleasi zece cantece despre un el care o inseala pe ea si este descoperit, sau el este alcoolic dar se lasa de bautura pentru ca ea il iubeste si acum ii marturiseste.
Deja am lungit povestea cam mult asa ca nu o sa mai adaug decat cateva cuvinte despre Laosul rural ce l-am tranzitat timp de 14 ore in calatoria catre Luang Prabang.
Casele arata exact ca si cum ar fi niste cuiburi de pasare gigant. Cocotate pe patru pari si cu peretii impletiti din bambus. Acoperisul arata ca si cum ar fi facut din paie. Curentul electric in majoritatea este un lux, iar raul din apropiere este sursa de existenta a localnicilor. Nu exista garduri sau drumuri intre case iar toate animalele domestice alearga fericite. Oamenii traiesc din ceea ce produc – sunt sate mai autentice decat cele trib in care am fost in Tailanda. Daca nu ai vedea din loc in loc antena tv ai avea dificultati in identificarea anului in care traiesti. Cand se asterne noaptea, conturul dealurilor se observa pe fundal iar satenii aprind focul in curte sa prepare masa de seara. Desi totul seamana putin cu India aici atmosfera este relaxata, oamenii nu se grabesc nicaieri si astfel filele de calendar se amesteca nestiind unde sa te localizezi.

Pana atunci urmeaza partea vizuala a relatarii. Fotografiile cu un Click AICI !! 🙂