You are currently browsing the category archive for the ‘Nepal’ category.

Vreau sa scriu rapid despre intoarcerea in India cat si cateva randuri de la revedere pentru Nepal.
De fapt am sa incerc sa adug si niste lamuriri pentru cei care nu sunt foarte in tema cu unele traditii budhiste.
In anumite fotografii au fost vizibile bucatele de panza colorata legate de sfori – exact ca niste ghirlande. Pe acele bucati de panza sunt scrise rugaciuni tibetane si sunt asezate astfel ca sa le poata lua vantul sa le duca divinitatii. Templele au si ele niste roti pe care sunt scrise rugaciuni si invartirea acestora este intr-un fel echivalentul rostirii lor.
Bateria de la netbook se consuma asa ca o sa trec mai departe la drumul dintre Kathmandu si Darjeeling. Am facut pana acum multe drumuri cu autobuzele prin India si am relatat de fiecare data scurte episoade de pe parcursul acestora, in schimb despre acest drum trebuie spus mai mult. Drumul in sine a fost o adevarata aventura si nu datorita numarului foarte mare de ore – 24 mai exact – ci a factorilor care l-au transformat.
In Europa nu este asa bine cunoscuta situatia tensionata in care Nepalul se afla de ceva ani. Istoria este complicata si pana acum doi ani, mai exact in 2006 aici a fost un razboi civil. Considerata de catre Statele Unite grup terorist – miscarea comunist maoista din zona a pus la cale numeroase atentate impotriva civililor nepalezi – strainii nefiind tinta lor. In momentul de fata miscarea este foarte activa in partea de vest si centru-est (parte pe care noi a trebuit sa o traversam pentru a ajunge in India). Acestui factor s-a adaugat si statistica extrem de proasta privind securitatea rutiera a tarii. Conform Lonely Planet si a unor statistici relatate de ei – aici ai cu 30 % mai multe sanse sa fii implicat intr-un accident rutier decat oriunde in lume.
Dupa o documentare intensa in Kathmandu, ne-am asigurat ca este un moment sigur sa facem aceasta calatorie si am pornit. Autobuzul a plecat la ora 16 din autogara incarcat pe acoperis cu mormane de bagaje si cu doi straini pe locurile din fata de langa usa. Calatorii in majoritate nepalezi se intorceau de la munca din tarile arabe cu tot ce au putut sa adune. Urma sa calatorim timp de 24 de ore pe distanta de 600 km. Nici nu am apucat sa facem bine prima suta de kilometri ca pe dealurile vaii Kathamandu-ului s-a lasat noaptea. Autobuzul gonea fara mila pe strada ingusta marginita de o prapastie. Fiecare depasire avea emotiile ei, lasand calatorii fara respiratie destul de des. Noaptea parea atat de lunga si cand tocmai impresia de siguranta ti se lasa un pic in suflet vedeai ba o masina distrusa in accident rutier, ba un autobuz distrus total pe marginea drumului. Norocul a facut ca berea bauta la ultimul stop sa ne aduca somnul pentru cateva ore bune.
O frana puternica si frigul intepator ne-au trezit brusc. 4:30 dimineata si autobuzul s-a oprit iar pasagerii coborau rapid. Raul unei rezervatii naturale rupsese soseaua si trebuie sa ne luam bagajele si sa il traversam pe un pod improvizat din bambus de aproximativ 300 de metri. Faptul ca nimeni nu vorbea limba engleza facea misterul si mai interesant. Frigul nu ne lasa nici macar sa gandim limpede cateva minute. Pur si simplu iti taia picioarele iar ceata iti aducea aminte unde ai fiecare os. Am inceput sa rostim numele granitei si un muncitor nepalez din autobuz care intelegea putina engleza ne-a spus cum sta treaba. Am urmat pasagerii pe podul ce acoperea un raul lat si laptos. Pasii erau atenti pe bambusul ce uneori vroia sa iti fuga de sub picior sau te lasa sa te afunzi precum in visul de acum 20 de minute.
30 de minute mai tarziu eram urcati in noul autobuz friguros si cu geamuri aburite. Motorul a pornit rapid. Rotile vuiau pe asfaltul umed. De-a stanga si de-a dreapta noastra se derulau sate, in care viata amortita se lupta incet cu voita satenilor. Sate din corturi nementionate pe nicio harta – viata acestor oameni parea nestiuta de nimeni sau poate doar de calatorii grabiti ce aruncau priviri in urma.
Atat de mult verde in jur, plantatii de orez si corturi. Grupuri de soldati in pas de alergare au completat si ei peisajul cu kaki-ul inspaimantator al uniformelor. Asta te lasa drumul sa vezi. Dupa o vreme locul satelor a fost luat de bazele militare pazite temeinic de tineri inocenti. Era exact atmosfera care te facea sa te astepti la ceva. Norocul nostru a fost ca am vazut istorie si atat. Autobuze care au jucat roluri cheie, cu urme de explozii si arse din temelii, lasate pe marginea drumului poate ca imagine a istoriei locului.
Inca o ora de mers si politia face semn autocarului sa ocoleasca intrarea in oras unde tocmai pornise o demostratie. Urmatoarea strada la stanga blocata de armata si un cauciuc arzand. Autobuzul a virat din nou dreapta si nu am putut observa daca era mai mult decat atat. Cateva strazi virate rapid si eram in statia orasului.
Aproape gol, autobuzul a inceput segmentul final catre granita cu India. Totul revenea la normal si orezul era inlocuit de plantatiile de ceai semn ca ne apropiat de districtul Vest Bengal. Procedeul de intrare in India a fost rapid fiind indrumati de ricsarul – biciclist care ne insotea.
Inca un autobuz din granita pana in oraselul numit Silinguri si de aici un jeep cu un sofer fara cap, inima sau teama. Fara cap – pentru ca rulam cu peste 40-50 km/h pe niste serpentine ingrozitoare late de 2 metri, fara inima – pentru ca soseaua arata exact ca dupa un bombardament si masina urla din toate ingheieturile, fara teama – pentru ca poate nu a inteles ca dupa o curba de 180 de grade in care el depasea putea sa vina ceva si sa ne trimita pe toti 11 care eram in masina de 5 locuri direct la zeii de prin temple.
Trei ore a durat drumul – trei ore pe care prea curand nu o sa le uit. De fapt cred ca drumul acesta o sa imi ramana in memorie multa vreme de acum inainte.
Norocul nostru este ca intoarcerea nu o sa mai fie cu masina ci cu un tren cu aburi, dar despre asta mai multe in curand.

PS: Fotografii noi Click AICI !! 🙂

Dupa aproape o saptamana petrecuta aici ne indreptam spre Kakarbhiti granita estica a Nepalului cu India. Tinta noastra este Darjeeling, un oras cu o interesanta istorie atat pentru India cat si pentru Marea Britanie, mai multe in curand.
Am reusit sa luam viza de Thailanda si asta nu poate decat sa ne dea sperante ca totul va merge conform planurilor – planuri care nici noi nu le stim exact. Ce este clar este ca pentru 30 de zile putem sta in una din cele mai cunoscute tari Asiatice.
visathai

Ne asteapta un drum cu autobuzele de nu mai putin de 30 de ore si pe care speram sa il terminam cu bine.
Acestea fiind spuse ne luam “La Revedere!” de la Nepal si in mod sigur cand un prieten ne va intreba daca a facut o alegere gresita cumparand o vacanta in muntii Himalaya il putem asigura ca este una din cele mai bune alegeri pe care o putea face.

O mica precizare legata de cantaretii de pe aici …multi dintre ei canta chiar bine.
E adevarat ca a doua formatie care a cantat in seara pe care o mentioneaza Stefan ne-a facut sa plecam dar prima formatie ne-a facut sa intram. Si mai toti cei ce se aud pe aici au repertorii rock bine puse la punct – chiar daca melodiile nu sunt imaginea perfecta a originalului eu as alege multe din locatiile de aici in locul Music clubului din Bucuresti.

as mai adauga un plus si un minus pentru Nepal:
“+” gasesti pe strada cosuri de gunoi si am vazut pe cineva strangand gunoiul

“-” curentul electric e cu portia… 8 ore pe zi – divertisment nu alta 🙂

Drumul de la Pokhara catre Kathmandu este unul foarte frumos. Este de preferat sa mergi ziua pentru a putea admira peisajul si pentru a micsora sansele ca autobuzul tau sa cada intr-o prapastie – soselele fiind foarte inguste si tot drumul plin de serpentine si camioane. Acest drum de 200 km este strabatut de autocar in “doar” 8 ore.
Orasul Kathmandu este asezat intr-o depresiune si pentru asta masinile trebuie sa traverseze dealurile care uneori depasesc 1500 m.
La intrarea in oras am fost din nou surprinsi de faptul ca si aici gaseam un oras aglomerat si plin de praf si mizerie. Pana acum recordul este detinut fara concurenta de New Delhi, dar nici Kathmandu nu este departe.
Am avut placerea sa fim pacaliti de un sofer de taxi local care ne-a taxat triplu pentru un drum de doar maxim un kilometru profitand de faptul ca am fost lasati intr-un loc destul de haotic de catre autobuz.
In India si Nepal totul este negociabil – mai putin mancarea in restaurant si cea din supermarket. Asa ca de cate ori ajungi la receptia unui hotel daca ai spirit bun de negociator poti obtine mereu un pret mai bun decat cel de dinaintea ta.
Cazati, am hotarat sa facem o scurta plimbare prin cartierul turistic Thamel si am fost uimiti de numarul mare de magazine care vindeau produse contrafacute de munte NorthFace, saloane de masaj – care mai tarziu am aflat ca sunt bordeluri, si un numar destul de mare de vanzatori de tot felul de artifacturi. Imaginea acestui cartier in comparatie cu restul orasului este rupta dintr-un film. Nepalul din pacate se bucura si el de o saracie crunta mai ales ca aici razboiul civil s-a incheiat abia in 2006. Conducerea tarii nu prea este incantata de petrecerile tarzii asa ca mai totul se inchide in jurul orei 22 sau 23 iar petrecerile care au succes continua cu usile inchise si draperiile trase mai mult timp. Preturile uneori le poti compara cu europa mai ales la bauturile alcoolice – o sticla de bere de 660 ml 2.5 EUR.
Orasul are si ceva de oferit turistilor si asta mai ales din punct de vedere spiritual pentru ca templele abunda aici. In piata Durbar care este protejata de UNESCO se gasesc templele ce au supravietuit cutremurului din 1934. Desi Nepalul se mandreste cu un program de readucere la viata a acestora – nu prea se poate observa asta si in realitate. Saracia se observa si aici si la baza fiecarui templu vezi oameni dormind, poate incercand sa viseze cheia succesului pentru a iesi din viata mizera pe care o duc.
Seara am decis sa o petrecem printr-o plimbare din bar in bar si ne-am oprit la unul din cele care ofereau muzica live rock cantata de nepalezi. Unii mai netalentati ca altii s-au chinuit fara prea mare succes sa aduca publicului o idee despre cum ar suna in realitate hiturile americane sau europene rock.
Luni am zis ca e timpul sa mergem si la ambasada Thailandei sa incercam sa obtinem viza. Mare noroc am avut pentru ca ambasada in mod normal nu deserveste decat cetatenii nepalezi sau cu permis de rezidenta aici – dar probabil consulul era intr-o zi buna si ne-au acceptat aplicatiile. Pentru a obtine o viza de Thailanda statul roman reprezentat foarte bine de ministrii nostri de externe – te pune ca pentru fiecare tara mai exotica – sa depui o documentatie aproape ca cea pentru un credit de casa – daca nu si mai mare. Printre documentele necesare unui roman ca sa mearga in Thailanda se afla si un extras de cont prin care sa dovedeasca ca are banii necesari sederii acolo, bilete de iesire din Thailanda ca nu cumva poate saracul sa ramana amanet printr-un GO GO BAR.
E interesant pentru ca fratii nostri din UE nu trebuie sa faca nimic – ci doar sa plateasca taxa de viza la intrarea in tara, nefiind necesar absolut niciun document ci doar pasaportul.

Acum urmeaza doua zile de suspans pana cand onorabilul consul thailandez din Nepal, ne va studia sarguincios actele depuse si abia apoi aflam cu emotii precum cele de la “Vrei sa fii miliardar” daca putem pasi in tara ochilor alungiti. Va rugam sa ne tineti pumnii si sa nu soptiti vorbe rele pentru ca in Thailanda sunt 32 grade si sezon de plaja iar in Romania inca mai e zloata pe jos 🙂

PS: Fotografii noi Click AICI !! 🙂

Drumul din Varanasi catre Nepal a fost unul intr-adevar interesant. A trebuit sa combinam un tren cu un autobuz ca sa ne gasim in micutul orasel prafuit de granita Sunauli. Si aici o multime de indieni care te strigau “friend” doresc sa iti ofere serviciile lor mereu “gratis”. Granita dintre India si Nepal este atat de putin securizata incat noi am intrat din greseala in Nepal fara sa facem iesirea din India sau sa cumparam viza de Nepal. Ne-a mustrat constiinta si am zis ca e bine sa fim in ordine si am facut rost de stampila indiana de iesire cat si de viza de Nepal chiar in granita contra sumei de 25 USD. Tinta noastra in frumoasa zi de duminica era sa ajungem in Pokhara la apus dar cum planurile facute cu un ghid nu corespund cu cele din Nepal ne-am trezit cu un bilet la primul autobuz care mergea toata noaptea catre Pokhara. Distanta dintre oraselul de granita si Pokhara este chiar mica doar de 280 km – dar autobuzul nepalez a reusit sa o parcurga in timpul record de 13 ore. Trebuie sa scriu din nou despre drumuri – in Nepal e mai bine sa nu mergeti pe drumuri 🙂 De fapt aici se conduce intr-un haos stil Indian, iar accidentele sunt un lucru la ordinea zilei. Nepalul nu are linie de cale ferata asa ca traficul auto este aglomerat atat noaptea cat si ziua. In drumul catre Pokhara un camion in depasirea altui camion a lovit mortal un biciclist – ricsar ce mergea noaptea fara pic de semnalizare. Destul despre trafic – mai bine despre Pokhara sa zic acum ca ar fi pacat sa nu o mentionez.
Probabil ca in Nepal oricine isi poate face intr-un orasel ca Pokhara vacanta de vis. Oferta este atat de diversificata incat daca stai mai putin de 2 saptamani trebuie sa faci alegeri mereu. Rafting, kayaking, excursii pe munte, zboruri cu parapanta sau cu avioane usoare pentru a fi mai aproape de muntii Himalaya. 10 din primele 14 varfuri din lume sunt aici. Privelistea este de vis. Din pacate noi nu am reusit sa o fotografiem pentru ca in zilele cand nu a fost ceata am zis ca facem poze in urmatoarele si asa am ramas fara prea multe poze.
De fapt am facut poze in timpul zborului cu parapanta la nu mai putin de 2000m altitudine de unde muntii pareau atat de aproape. Zborul fara motor in compania pasarilor de vanatoare este una din cele mai frumoase senzatii pe care omul le poate trai.
Acest oras iti da si ocazia sa citesti mult si mai ales la lumina lumanarii curentul electric fiind un lux si isi face aparitia maxim 6 ore pe zi.
In cazul in care te-ai plictisit de liniste, aici gasesti nenumarate locuri unde sa petreci alaturi de prieteni clipe de neuitate. De la locatiile cu muzica live sau jazz pana la barurile cu fete dansatoare nepaleze.
Frumusetea fetelor nepaleze este compensata rapid pentru vestisticii turisti de rata foarte mare aproape de 70 % a fetelor deja casatorite la varsta de 18 ani. Mai sunt 30 % – ca sa incheiem totusi acest subiect intr-un mod optimist 🙂
Si cum am dezbatut un subiect pentru publicul de sex masculin, trebuie sa spun si despre shopping pentru cel de sex feminim. In Pokhara este locul ideal de unde puteti cumpara carpete tibetane, tot felul de bijuterii facute manual din pietre mai mult sau mai putin pretioase, sau de ce nu niste gablonturi din oase de yak acompaniate de un celebrul sal din pashmina.
Noi am ajuns aici poate la momentul nepotrivit, deoarece acum nu este sezon. In doua luni turistii or sa apara din nou si distractia nu o sa mai conteneasca.

Asadar daca in curand la munca o sa fie cineva intrebat unde doreste urmatorul team-building puteti sugera modestul orasel Pokhara din Nepal – nu o sa regretati, va garantez!

PS: Fotografii noi Click AICI !! 🙂