You are currently browsing the category archive for the ‘Vietnam’ category.

Am petrecut doua zile pe un vaporas in golful cel mai celebru in Vietnam. Unul din locurile protejate de Unesco si unde chiar este o placere sa mergi. Golful este casa pentru o comunitate de oameni ce traiesc in case plutitioare si au chiar si o scoala plutitoare nou infiintata. Toata viata “satului” se desfasoara pe suprafata apei.
Stropii de ploaie le-au dat stancilor o alta culoare la rasfrangerea in apa marii. Noi am visat, am cunoscut oameni noi, am vizitat o pestera si am ‘dansat’ pe ritmul marii.

Urmeaza partea vizuala a relatarii. Fotografiile cu un Click AICI !! 🙂

Advertisements

Acum cateva seri o amica ma intreba daca fundalul sonor se aude si in Ha Noi – am raspuns fara ezitare ca adeseori am adormit pe notele lui. Nu vreau sa fac publicitate Vietnamului pentru ca nu cred ca merita chiar extraordinar de multa sau sa il clasez mai sus decat Tailanda – dar pentru mine e “fata” aceea deloc perfecta, cu dintii putin strambi dar de care te-ai indragostit la prima vedere. Acea fata timida dar zambitoare care te poarta pe strazile ticsite de oameni intr-un pas voios ce te face sa uiti de tine. Strazi uneori mizere ce se intretaie cu alte strazi pline de arta, de oameni senini de toate varstele ce cauta pe sevalet culorile amarului sau dragostei simtite azi dimineata. Un oras care il vezi mai mult ruinandu-se pentru viitorul apropiat ce il asteapta. Zgarie nori iau locul atelierelor de strungarie iar oamenii pasesc mai des in croitorii sa schimbe salopetele murdare pe costume din material fin. E o schimbare lenta in viata unui popor ce se lupta din greu sa nu piarda zambetul din coltul gurii si “seninul” ochilor de cafea. Oameni politicosi si femei frumoase. Intr-un parc un batranel iti zambeste si iti spune “Bonsoir” intr-o franceza placuta, continuand apoi sa chicoteasca zambitor la bratul nepoatei ce ii face pasii mai usori.
Seara masajul si exercitiile fizice iau locul bucatariilor improvizate la fiece colt de strada. Batranele incearca sa faca cu doua genoflexiuni mai mult ca ieri, iar tinerele executa miscari acrobatice pe ritmuri de muzica pop vietnameza.
Saracia nu cruta pe nimeni, si in mod sigur milioane de locuitori se zbat pentru ziua de maine, dar cred ca asta este cheia – intr-un fel sau altul se zbat – cersetorii pe strazi sunt o raritate. Ca strain nu te simti precum in alte tari ca o maimuta la zoo – oamenii incearca sa rupa bariera lingvistica si sa afle cat mai multe de la tine si asta nu pentru ca regimul comunist nu le da acces la informatie ci poate mai degraba se simt precum un calator in tara ta pentru cateva zeci de minute. Nu sunt partinitori cu inamicul capitalist iar limba engleza este cheia pe care ei o vad in comunicare. Oamenii incearca sa exerseze chiar si putinele cuvinte pe care le stiu iar pentru tine poate sunt amuzante. Noi nu ne-am vazut niciodata manati in drumurile noastre de dorinta vestica de a fi cat mai “localnic”, noi adeseori ne-am lasat dusi de val pe strazi cu un ochi mai degraba de obeservator pentru ca am simtit mereu ca pentru a fi “localnic” trebuie sa te nasti in cultura de aici.
Pentru mine Vietnamul o sa ramana locul unde am mers cu sufletul pe strada urmarindu-ma din exterior precum intr-un film romantic vechi.
Inca nu am plecat din Ha Noi dar nici multe zile nu ne-au mai ramas – pe 30 Martie trebuie sa ma clonez. Un EU o sa ramana aici sa strabata ateliere de pictura seara de seara la apus spionand viata oamenilor din spatele pensulelor, iar celalalt o sa mearga mai departe sa continue aventura desenata in culori de apa pe hartia de orez chinezeasca.

Urmeaza partea vizuala a relatarii. Fotografiile cu un Click AICI !! 🙂

Daca cineva a citit si postul anterior poate isi aduce aminte de melodia de fundal pe care ziceam ca o poti imagina in Saigon. In Hoi An ea chiar se aude discret in boxele montate de municipalitate. O scurta privire si am avut impresia ca vad Luang Prabang-ul. Eram ingrijorat ca nu cumva influenta sa fi stricat Vietnamul, dar nu. Hoi An este o placere de oras UNESCO. Seara strazile devin pietonale, muzica clasica iti mangaie urechile si uiti de filele de calendar de Europa imbacsita sau de casa. La tot pasul pictori in devenire isi exerseaza mana pictand in culori de apa casele cu iz frantuzesc. Oamenii zambesc si te invita in atelierele lor unde pasiunea a devenit mod de viata. De la corabii la adevarate picturi sau suveniruri, Hoi An stie pretul corect si nu te cauta prin buzunare de dolari. Cazarea este decenta la preturi ce fac concurenta oricarui oras, pentru doar 15$ pe noapte primesti piscina, camera cu aer conditionat si internet gratuit intr-o vila cu iz de cinci secole in urma. Avem noi romanii o zicala foarte buna: “Omul sfinteste locul” – asa este si cu Hoi An. Eu ma declar fan al Vietnamului cel putin deocamdata si putea petrece aici cu usurinta o vreme destul de buna. Nu vreau sa scriu mai mult pentru ca acopar muzica ce da orasului farmec…

Urmeaza partea vizuala a relatarii. Fotografiile cu un Click AICI !! 🙂

Daca stii cum e sa iti placa un loc incat pasind pe strazile orasului sa auzi si o melodie pe fundal, atunci stii cum am simtit eu Saigonul sau orasul Ho Chi Minh. Numit Saigon inainte de anul 1975 si apoi Ho Chi Minh in cinstea parintelui comunismului vietnamez, poate avea si numele de orasul motocicletei asta pentru ca la 10 milioane de locuitori are inscrise in circulatie 5 milioane de motociclete. Un oras asiatic cu o memorie proaspata a trecutului tragic dar si cu un ochi agil catre beneficiile capitalismului. Razboiul aici nu s-a incheiat de mult. Pentru unii 34 de ani pot suna ca o vesnicie, dar vocile si privirea adultilor din Saigon fac ca totul sa ti se para ca ieri. Nimeni nu spune cat au indurat, nimeni nu arata cu degetul ci toti iti vor spune ca au luptat pentru uniunea nordului cu sudul. Culoarea rosie revolutionara comunista si potretul lui Ho Chi Minh stau acum in paralel cu noile atractii capitaliste – zgarie norii, mall-uri, si fast-food-uri KFC. Vietnamezii nu sunt toti bogati sau din clasa medie, dar in mod sigur incearca sa imbunatateasca zilnic ceva. Turismul in Vietnam este competitiv, dinamic si atractiv pentru buzunarele tuturor categoriilor de turisti. Nu sunt multe de vazut in orasul Ho chi Minh dar cu siguranta poti petrece aici saptamani fara sa simti nevoia de a merge mai departe. Oamenii fac totul atat de placut si mereu te simti bine-venit.
Noi am petrecut una din zile in oras vizitand Palatul Independentei, un fel de Casa Poporului, un bunker cu infatisare de cladire administrativa. Apoi muzeul orasului unde cuplurile ce urmau sa se casatoreasca veneau isi faca albumul foto de nunta. Mai pe dupa-amiaza a urmat muzeul razboiului si catedrala Notre Dame din Saigon si nu Paris.
Toate locurile iti inspira acelasi lucru – inutilitatea razboiului, si faptul ca singurii care au fost pedepsiti pe nedrept au fost oamenii simpli si soldatii unui razboi inutil. Americanii au testat aici zeci de arme chimice care inca au un efect negativ asupra populatiei, o multime de copii inca nascandu-se cu malformatii puternice.
Lupta de gherila s-a dus la aproximativ 80 de km de oras in micutul orasel Cu Chi. Aici combatantii din gherila erau ziua o parte din ei sateni iar noaptea atacau trupele americane. Impresionant este sistemul de 200 km de tunele subterane pe trei nivele construit pentru a se ascunde si apara de bombele americane. Acest sistem a fost creat cu doar o mica sapaliga si un cos de bambus cu care au scos pamantul afara. Datorita dimensiunilor f mici ale tunelelor au creat probleme mari soldatilor americani care incercau sa ii urmareasca. Excursia aici ne-a dat posibilitatea pe langa a explora cele trei nivele ale tunelelor (cine incapea – norocul meu ca sunt mai asiatic la dimensiuni) si pe aceea de a trage cu armele din razboiul de aici. Cele 5 gloante de AK47 mi-au intarit ideea ca a fi soldat pe un camp de lupta este una din cele mai groaznice meserii din cate exista. Nu stiu cati trebuie sa mai paseasca prin locuri precum acesta pentru a intelege ca razboiul nu provoaca decat durere pentru oameni si victoriile sunt doar ale liderilor.
Ai terminat vreodata o carte a lui Hugo si ai simtit nevoia sa rogi ? Daca raspunsul este afirmativ atunci Cadoismul poate este pentru tine. Grupul acesta regiligios cu “capitala” la 120 km de Ho Chi Minh crede ca Victor Hugo impreuna cu Sun Yat-Sen(liderul revolutiei chineze) si Trang-Trinh(poet vietnamez) au plecat in ceruri sa creeze a treia alianta a umanitatii cu divinitatea, prima fiind creata de Dumnezeu si a doua de Moise. Este singura credinta din lume ce contine invataturi din toate credintele majore de pe pamant. Asadar daca va identificati cu acestia mergeti acum deoarece marea majoritate a enoriasilor erau foarte in varsta si 10 ani intarziere ar putea fi echivalentul unui templu aproape gol.
Fiind in apropierea deltei Mekongului am zis sa mergem sa vedem cum arata o delta tropicala. Plimbarea de aproape o zi prin delta a fost interesanta dar delta are in mod sigur o frumusete ascunsa ce nu o dezvaluie one-day-standerilor si o tine ascunsa pentru cei ce dispun de timpul necesar strabaterii ei cu barca si piciorul.
Inchei cu un subiect pentru publicul masculin – doamnele si domnisoarele vietnameze arata foarte bine. Cultura familiei in Asia este foarte importanta iar o sotie asiatica nu si-ar lasa sotul la primele probleme de cuplu intalnite. Nu stiu daca e bine sa generalizez dar asta este “reclama” intalnita aici. Asiaticele au un zambet extraordinar si nu se feresc sa il arate cat de des au ocazia.
Am plecat mai departe catre Hoi An cu inima indoita ca parasim Saigonul dar aventura trebuie sa continue.

Urmeaza partea vizuala a relatarii. Fotografiile cu un Click AICI !! 🙂