Spatiul necesar sa parchezi 100 de avioane Boeing 747, nisipul necesar construirii unei piramide, 56 de terenuri de fotbal, 316 de bazine olimpice pline de ciment – asta este reteta de succes a complexului cazinou din Macau – The Venetian. Mega complexul ce contine o Venetie cu gondolieri intr-un hotel si unul din cele mai aglomerate cazinouri din Macau iti taie respiratia de indata ce le pasesti pragul.
Macau este orasul cu iz latin, mai exact portughez dar cu suflet din Las Vegas sau Monaco. Desi populatia nu depaseste jumatate de milion de locuitori, este cel mai mare centru de jocuri de noroc din Asia. Inima orasului bate seara de seara prin miile de leduri ce clipesc neobosit pompand energie intr-un oras ce continua sa galopeze in dezvoltarea necontenita.
Luxul este la el acasa in Macau. In spatele usilor de sticla cu manere poleite cu aur se afla sursa cresterii economice ale acestui oras – monezile de plastic ce te transforma din milionar in necunoscut si invers.
Arhitectura latina a orasului si placutele in portugheza te fac uneori sa uiti ca Macau nu este in Portugalia si ca nici China nu e in Europa. Colonistii au amprentat pentru totdeauna orasul cu parfumul latin plin de viata.
Macau ramane locul unde banii se transforma din hartie in plastic si invers doar intr-o rotire de ruleta.

PS: The Venetian – cel mai mare cazino din lume.
PS2: Macau profit dublu fata de Las Vegas din jocurile de noroc.

Urmeaza partea vizuala a relatarii. Fotografiile cu un Click AICI !! 🙂

Advertisements

Cine nu a auzit de Hong Kong… desi multi au auzit putin au pasit in orasul ce traieste in imaginatia lor. Intr-adevar imaginatia iti da aripi sa calatoresti spre taramuri de neatins, sa fii cetateanul unor locuri pe care nu crezi ca prea curand le vizita. Si eu am crezut intotdeauna ca imaginatia face ca lucrurile sa capate dimensiuni mult mai mari decat in realitate. Pana sa pasesc in centrul Hong Kong-ului acest oras a trait in imaginatia mea. Primii pasi nu au putut decat sa imi alunge orice inchipuire. Avea dimensiunile inchipuite pe orizontala dar pe verticala nu. De fapt nu stiu daca ne imaginam prea mult pe verticala – sau poate nu noi romanii, care un bloc cu 11 etaje il consideram “turn”.
In Hong Kong civilizatia britanica, tehnologia asiatica si spiritul de comert se imbina intr-un fel nemaintalnit. Poate caracterul asiatic tinde sa nu se faca vazut datorita cladirilor zgarie nor ce iti aduc in minte capitalismul american, doar amprenta cu litere incondeiate chinezesti iti poate spune mai clar unde esti.
Hong Kong este exact imaginea unei machete de oras model transpusa in realitate. Acel oras model ce mai toti l-am vazut cand eram copii, un oras din desenul animat familia Jetson. Nu au aparut inca navele spatiale dar in rest totul este pus la punct cu o rigurozitate de admirat.
Am urcat la etajul 46 intr-o cladire cu 75 de etaje. Cu fruntea lipita de geamul cladirii senzatia este aproape de neimaginat. Nu ai putea sa iti imaginezi cat de sus este etajul 46, dar oare cat de sus e 76 sau 88 din cladirea cea mai inalta din Hong Kong.
Cea mai lunga scara rulanta din lume se afla tot aici – 800 de metri lungime si te duce tocmai sus pe un deal intr-o zona rezistentiala foarte cunoscuta.
Atmosfera de lux si select data de oras nu este deloc greu de digerat nici chiar de catre un hipiot. Cele mai mari branduri din lume ce dau tonul modei la Paris in Hong Kong au deschise magazine gigant cu 2 – 3 etaje.
Orasul este foarte bine pus la punct, turistic. In fiecare seara la ora 20 cladirile zgarie nor iti ofera un joc de lumini si laser impresionant, timp de 15 minute. Muzeele sunt moderne si diversificate.
Un mic paradis pentru cumparaturi Hong Kong nu cere comerciantilor sa plateasca TVA si este considerat un fel de zona “Duty Free”. Electronicele au preturi mai mici ca in Europa iar parfumurile mult mai mici decat in orice Duty Free din lume.
Banii contribuabililor se vad reflectati in curatenia impecabila de pe strazi, parcurile foarte frumos aranjate cat si zone pentru sport, recreere sau inot.
In mod sigur se merita sa lasi imaginatia acasa si in prima calatorie la Hong Kong sa te lasi purtat de magia insulei oras.

Urmeaza partea vizuala a relatarii. Fotografiile cu un Click AICI !! 🙂

Am petrecut doua zile pe un vaporas in golful cel mai celebru in Vietnam. Unul din locurile protejate de Unesco si unde chiar este o placere sa mergi. Golful este casa pentru o comunitate de oameni ce traiesc in case plutitioare si au chiar si o scoala plutitoare nou infiintata. Toata viata “satului” se desfasoara pe suprafata apei.
Stropii de ploaie le-au dat stancilor o alta culoare la rasfrangerea in apa marii. Noi am visat, am cunoscut oameni noi, am vizitat o pestera si am ‘dansat’ pe ritmul marii.

Urmeaza partea vizuala a relatarii. Fotografiile cu un Click AICI !! 🙂

Acum cateva seri o amica ma intreba daca fundalul sonor se aude si in Ha Noi – am raspuns fara ezitare ca adeseori am adormit pe notele lui. Nu vreau sa fac publicitate Vietnamului pentru ca nu cred ca merita chiar extraordinar de multa sau sa il clasez mai sus decat Tailanda – dar pentru mine e “fata” aceea deloc perfecta, cu dintii putin strambi dar de care te-ai indragostit la prima vedere. Acea fata timida dar zambitoare care te poarta pe strazile ticsite de oameni intr-un pas voios ce te face sa uiti de tine. Strazi uneori mizere ce se intretaie cu alte strazi pline de arta, de oameni senini de toate varstele ce cauta pe sevalet culorile amarului sau dragostei simtite azi dimineata. Un oras care il vezi mai mult ruinandu-se pentru viitorul apropiat ce il asteapta. Zgarie nori iau locul atelierelor de strungarie iar oamenii pasesc mai des in croitorii sa schimbe salopetele murdare pe costume din material fin. E o schimbare lenta in viata unui popor ce se lupta din greu sa nu piarda zambetul din coltul gurii si “seninul” ochilor de cafea. Oameni politicosi si femei frumoase. Intr-un parc un batranel iti zambeste si iti spune “Bonsoir” intr-o franceza placuta, continuand apoi sa chicoteasca zambitor la bratul nepoatei ce ii face pasii mai usori.
Seara masajul si exercitiile fizice iau locul bucatariilor improvizate la fiece colt de strada. Batranele incearca sa faca cu doua genoflexiuni mai mult ca ieri, iar tinerele executa miscari acrobatice pe ritmuri de muzica pop vietnameza.
Saracia nu cruta pe nimeni, si in mod sigur milioane de locuitori se zbat pentru ziua de maine, dar cred ca asta este cheia – intr-un fel sau altul se zbat – cersetorii pe strazi sunt o raritate. Ca strain nu te simti precum in alte tari ca o maimuta la zoo – oamenii incearca sa rupa bariera lingvistica si sa afle cat mai multe de la tine si asta nu pentru ca regimul comunist nu le da acces la informatie ci poate mai degraba se simt precum un calator in tara ta pentru cateva zeci de minute. Nu sunt partinitori cu inamicul capitalist iar limba engleza este cheia pe care ei o vad in comunicare. Oamenii incearca sa exerseze chiar si putinele cuvinte pe care le stiu iar pentru tine poate sunt amuzante. Noi nu ne-am vazut niciodata manati in drumurile noastre de dorinta vestica de a fi cat mai “localnic”, noi adeseori ne-am lasat dusi de val pe strazi cu un ochi mai degraba de obeservator pentru ca am simtit mereu ca pentru a fi “localnic” trebuie sa te nasti in cultura de aici.
Pentru mine Vietnamul o sa ramana locul unde am mers cu sufletul pe strada urmarindu-ma din exterior precum intr-un film romantic vechi.
Inca nu am plecat din Ha Noi dar nici multe zile nu ne-au mai ramas – pe 30 Martie trebuie sa ma clonez. Un EU o sa ramana aici sa strabata ateliere de pictura seara de seara la apus spionand viata oamenilor din spatele pensulelor, iar celalalt o sa mearga mai departe sa continue aventura desenata in culori de apa pe hartia de orez chinezeasca.

Urmeaza partea vizuala a relatarii. Fotografiile cu un Click AICI !! 🙂

Daca cineva a citit si postul anterior poate isi aduce aminte de melodia de fundal pe care ziceam ca o poti imagina in Saigon. In Hoi An ea chiar se aude discret in boxele montate de municipalitate. O scurta privire si am avut impresia ca vad Luang Prabang-ul. Eram ingrijorat ca nu cumva influenta sa fi stricat Vietnamul, dar nu. Hoi An este o placere de oras UNESCO. Seara strazile devin pietonale, muzica clasica iti mangaie urechile si uiti de filele de calendar de Europa imbacsita sau de casa. La tot pasul pictori in devenire isi exerseaza mana pictand in culori de apa casele cu iz frantuzesc. Oamenii zambesc si te invita in atelierele lor unde pasiunea a devenit mod de viata. De la corabii la adevarate picturi sau suveniruri, Hoi An stie pretul corect si nu te cauta prin buzunare de dolari. Cazarea este decenta la preturi ce fac concurenta oricarui oras, pentru doar 15$ pe noapte primesti piscina, camera cu aer conditionat si internet gratuit intr-o vila cu iz de cinci secole in urma. Avem noi romanii o zicala foarte buna: “Omul sfinteste locul” – asa este si cu Hoi An. Eu ma declar fan al Vietnamului cel putin deocamdata si putea petrece aici cu usurinta o vreme destul de buna. Nu vreau sa scriu mai mult pentru ca acopar muzica ce da orasului farmec…

Urmeaza partea vizuala a relatarii. Fotografiile cu un Click AICI !! 🙂

Daca stii cum e sa iti placa un loc incat pasind pe strazile orasului sa auzi si o melodie pe fundal, atunci stii cum am simtit eu Saigonul sau orasul Ho Chi Minh. Numit Saigon inainte de anul 1975 si apoi Ho Chi Minh in cinstea parintelui comunismului vietnamez, poate avea si numele de orasul motocicletei asta pentru ca la 10 milioane de locuitori are inscrise in circulatie 5 milioane de motociclete. Un oras asiatic cu o memorie proaspata a trecutului tragic dar si cu un ochi agil catre beneficiile capitalismului. Razboiul aici nu s-a incheiat de mult. Pentru unii 34 de ani pot suna ca o vesnicie, dar vocile si privirea adultilor din Saigon fac ca totul sa ti se para ca ieri. Nimeni nu spune cat au indurat, nimeni nu arata cu degetul ci toti iti vor spune ca au luptat pentru uniunea nordului cu sudul. Culoarea rosie revolutionara comunista si potretul lui Ho Chi Minh stau acum in paralel cu noile atractii capitaliste – zgarie norii, mall-uri, si fast-food-uri KFC. Vietnamezii nu sunt toti bogati sau din clasa medie, dar in mod sigur incearca sa imbunatateasca zilnic ceva. Turismul in Vietnam este competitiv, dinamic si atractiv pentru buzunarele tuturor categoriilor de turisti. Nu sunt multe de vazut in orasul Ho chi Minh dar cu siguranta poti petrece aici saptamani fara sa simti nevoia de a merge mai departe. Oamenii fac totul atat de placut si mereu te simti bine-venit.
Noi am petrecut una din zile in oras vizitand Palatul Independentei, un fel de Casa Poporului, un bunker cu infatisare de cladire administrativa. Apoi muzeul orasului unde cuplurile ce urmau sa se casatoreasca veneau isi faca albumul foto de nunta. Mai pe dupa-amiaza a urmat muzeul razboiului si catedrala Notre Dame din Saigon si nu Paris.
Toate locurile iti inspira acelasi lucru – inutilitatea razboiului, si faptul ca singurii care au fost pedepsiti pe nedrept au fost oamenii simpli si soldatii unui razboi inutil. Americanii au testat aici zeci de arme chimice care inca au un efect negativ asupra populatiei, o multime de copii inca nascandu-se cu malformatii puternice.
Lupta de gherila s-a dus la aproximativ 80 de km de oras in micutul orasel Cu Chi. Aici combatantii din gherila erau ziua o parte din ei sateni iar noaptea atacau trupele americane. Impresionant este sistemul de 200 km de tunele subterane pe trei nivele construit pentru a se ascunde si apara de bombele americane. Acest sistem a fost creat cu doar o mica sapaliga si un cos de bambus cu care au scos pamantul afara. Datorita dimensiunilor f mici ale tunelelor au creat probleme mari soldatilor americani care incercau sa ii urmareasca. Excursia aici ne-a dat posibilitatea pe langa a explora cele trei nivele ale tunelelor (cine incapea – norocul meu ca sunt mai asiatic la dimensiuni) si pe aceea de a trage cu armele din razboiul de aici. Cele 5 gloante de AK47 mi-au intarit ideea ca a fi soldat pe un camp de lupta este una din cele mai groaznice meserii din cate exista. Nu stiu cati trebuie sa mai paseasca prin locuri precum acesta pentru a intelege ca razboiul nu provoaca decat durere pentru oameni si victoriile sunt doar ale liderilor.
Ai terminat vreodata o carte a lui Hugo si ai simtit nevoia sa rogi ? Daca raspunsul este afirmativ atunci Cadoismul poate este pentru tine. Grupul acesta regiligios cu “capitala” la 120 km de Ho Chi Minh crede ca Victor Hugo impreuna cu Sun Yat-Sen(liderul revolutiei chineze) si Trang-Trinh(poet vietnamez) au plecat in ceruri sa creeze a treia alianta a umanitatii cu divinitatea, prima fiind creata de Dumnezeu si a doua de Moise. Este singura credinta din lume ce contine invataturi din toate credintele majore de pe pamant. Asadar daca va identificati cu acestia mergeti acum deoarece marea majoritate a enoriasilor erau foarte in varsta si 10 ani intarziere ar putea fi echivalentul unui templu aproape gol.
Fiind in apropierea deltei Mekongului am zis sa mergem sa vedem cum arata o delta tropicala. Plimbarea de aproape o zi prin delta a fost interesanta dar delta are in mod sigur o frumusete ascunsa ce nu o dezvaluie one-day-standerilor si o tine ascunsa pentru cei ce dispun de timpul necesar strabaterii ei cu barca si piciorul.
Inchei cu un subiect pentru publicul masculin – doamnele si domnisoarele vietnameze arata foarte bine. Cultura familiei in Asia este foarte importanta iar o sotie asiatica nu si-ar lasa sotul la primele probleme de cuplu intalnite. Nu stiu daca e bine sa generalizez dar asta este “reclama” intalnita aici. Asiaticele au un zambet extraordinar si nu se feresc sa il arate cat de des au ocazia.
Am plecat mai departe catre Hoi An cu inima indoita ca parasim Saigonul dar aventura trebuie sa continue.

Urmeaza partea vizuala a relatarii. Fotografiile cu un Click AICI !! 🙂

Phnom Penh capitala Cambogiei. Trebuie sa fiu sincer si sa spun drept ca daca cineva inainte de aceasta excursie m-ar fi intrebat care este capitala acestei tari nu as fi stiut. Ce as fi stiut despre e Cambogia, este saracia, ceva vag despre templele Angkor si faptul ca este tara cu cele mai multe mine antipersoana inca active din lume.
Desi in urechile mele cuvintele Pol Pot sau Khmer Rouge nu ar fi insemnat nimic special, pentru cambogieni este echivalentul Hitler si nazisti. Poate nu atat de dur ca si numar de victime – dar in mod clar mult mai ironic. Pol Pot a inceput prin a lupta pentru tara si a facut o revolutie pentru binele tarii, apoi pana aproape de anii 80 a omorat in jur de 750.000 de cambogieni. Nu adversari, ci oameni simpli, tarani, muncitori si bineinteles colegi de breasla politica sau intelectuali.
Habar nu am avut de numele asta dar in mod sigur acum nu o sa il mai uit. Am avut ocazia sa iau parte la o lectie noua de viata in Phnom Penh. O lectie barbara desfasurata chiar intr-o scoala. Este vorba de S21. Un liceu faimos din capitala transformat de regimul lui Pol Pot in centru de tortura si executie. Un lagar in miniatura. Desi salile de clasa acum sunt goale si prafuite, fotografiile de pe pereti si patul de fier din camera iti dau sentimentul acelor vremi. Poate sunt eu mai sensibil dar chiar mi se pare incredibil cum au putut sa ii tortureze si sa ii omoare fiind “frati” de sange cu ei. Nu sunt de acord cu nazismul pe cat nu sunt un fan al evreilor, si nu consider asta o solutie – dar sa iti omori proprii cetateni dintr-o dorinta de totalitarism tampita – mi se pare o nebunie curata. Acum lupti pentru popor si apoi iti chinui propriul popor doar pentru a fi liderul absolut.
Dupa ce am vazut locul asta nu ii mai poti acuza pe cambogieni de doza de agresivitate din sangele pacifist asiatic. Un popor care a suferit atat, acum oricat ar incerca sa nu muste, saracia il face sa isi arate coltii.
Nu am facut foarte multe fotografii pentru ca nu am avut baterie la aparat, asadar acum mai mult trebuie sa lucreze imaginatia sau sa veniti sa vedeti cu proprii ochi 🙂
Cambogia are doua categorii. Saraci lipiti pamantului care devin zilnic mai saraci si bogati care devin zilnic mai bogati. Saracia vs Lexus. Probabil multi au vazut asta si in Romania dupa anii 89. Aici s-a accentuat foarte puternic pentru ca datorita Angkor-ului a existat factorul turism care a adus milioane de dolari in tara. Toti au mentalitatea ( parca un pic cunoscuta si in Romania anilor 90) – cum sa il fraieresti pe turist si sa ii scoti mai multi dolari din buzunar pentru tine. Cum poti sa te apuci de furat si talharie si dintr-un nimeni sa traiesti intr-un Lexus.
Daca citesti un raport de securitate al Marii Britanii sau Statelor Unite ale Americii despre Cambogia probabil ca ti-ar fi frica sa pasesti pe prima strada secundara – jafuri armate – crime – talharie sunt cuvintele care iti raman imprimate in memorie. Daca citesti in Lonely Planet scrie “it is totally safe if you exercise caution”. Eu tind sa cred ca adevarul e undeva la mijloc – daca ai ajuns la momentul nepotrivit in locul nepotrivit, iti poti lua adio usor de la tot. Asta pentru ca si daca ai avea sanse in Cambogia sistemul medical de urgenta nu e pregatit pentru lucruri mai serioase si trebuie sa fii transportat in Tailanda pentru ingrijiri medicale. Nu am vrut sa subliniez pericolul in care se poate pune un turist, ci serviciile la care un cambogian poate apela. Are nevoie de o operatie mai serioasa solutia e vindecarea cu ajutorul spiritelor sau vreo loterie.
Desi nu are dezordinea si mizeria indiana, Cambogia inca nu ofera “o viata” cetatenilor de rand. Cambogia nu ofera sanse corecte ci doar vise mafiote. Nu este un raport al tarii, ci doar o concluzie a mea. Nu vad un copil care munceste toata ziua sa vanda cinci carti pentru un distribuitor de la colt, sa ajunga sa aiba o viata simpla si normala, sa faca candva parte dintr-o clasa de mijloc. Si cand nu ti se ofera sansele corecte atunci mereu te gandesti la cele ocolitoare – daca nu ai scrupule drumul e usor.
Noi fara sa vrem neaparat am ales si strazile secundare si timp de ceva ore bune am batut orasul, trecand prin cartiere mai bune, sau mai rau famate. Se vad coastele prin oamenii de pe strada iar pe trotuar e plin de Jeep-uri nou noute. Nu va inchipuiti niste chinezarii, ci masini serioase de teren gen Lexus, Cadillac,Hummer si pentru noii veniti in bransa cate o Toyota Hilux. Iar apoi dai coltul si vezi in case fara geamuri oameni care nu au nimic, doar un televizor ce tine familia adunata.
Nu sunt bun la emis judecati pentru ca adeseori ma gasesc prea aspru si nici la gasit solutii corecte pentru indreptarea unor astfel de probleme, dar in mod sigur aici e nevoie de solutii. E atat de nedrept pentru un om sa se nasca aici si sunt convins ca nu e doar Cambogia care are nevoie de ajutor – dar dupa aproape zece secole in care ne-am macelarit, e atata nevoie macar de cinci in care sa nu ignoram si sa credem in “egalitate”. Stiu si sunt sigur ca e doar un concept, dar ajuta sa crezi si in vise pentru scopuri nobile. Nu e nevoie de actiuni de caritate, sau vreo Angelina Jolie care sa infieze copiii ce vand carti sau flori la colt de strada – e nevoie de o alta conducere a tarii care sa lucreze pentru populatie nu de fosti membri de gherila Khmer Rouge care “au uitat” trecutul si despre S21.

PS: Imi cer scuze ca nu am scris despre palatul regal si muzeul national sau orice alta atractie a orasului ramane sa gasiti singuri toate informatiile necesare cu un 10 secunde de cautare pe wikipedia. Am scris ce am vazut eu si poate ceea ce nu apare adeseori in ghiduri despre exotica Cambogia.

PS2: Viza de Vietnam este in pasaport dupa ce din nou au incercat sa ne fraiereasca la bani. Pe de o parte au reusit dar nu cu atat de mult cu cat s-au bucurat la inceput. Am platit 4$ extra in loc de vreo 12$/pers cu cat ne incarcasera ei pe fiecare, ca doar suntem turisti si avem dolari.

Urmeaza partea vizuala a relatarii. Fotografiile cu un Click AICI !! 🙂

Un oras cambogian fara prea multa personalitate si plin de localnici in goana dupa dolarii din buzunarele turistilor. Dar pe cat pare de neatragator pe atat poate deveni de cuceritor. La doar 6 km de oras dupa ce ai platit un bilet al carui pret poate concura cu marile muzee europene, 20$, ai acces la o alta lume. Stiu asta am scris si in Tailanda in Sukhothai, numai ca aici trebuie sa inmultesti de cateva zeci de ori sentimentul.
Desi toti ghizii iti vor spune ca daca iei o bicicleta nu poti vedea mare lucru, nu este deloc adevarat. Noi am parcurs intr-o zi peste 45 de kilometri fara sa fim vreun soi de atleti. Site-ul protejat de UNESCO se intinde pe mai multi kilometri patrati. E un adevarat oras construit de khmeri(cambogienii din trecut). Privind ramasitele pe anumite colturi de piatra poti spune cu certitudine ca atunci cand a fost construit fiecare bucatica de piatra era acoperita cu o broderie fina. O “Familia Sagrada” hindu si buddhista de alte proportii. Plimbandu-te printre temple, aproape ca nu poti concepe munca titanica ce a fost dusa pentru constuirea lor, sau cat de mare a fost pasiunea artizanilor ce au migalit fiecare detaliu pe piatra fierbinte de sub soarele cambogian. Parte din Tomb Rider a fost filmat aici, in templul Ta Prohm(cel in care copacii sunt noii locuitori). Oriunde te uiti mai atent poti zari un templu ascuns in padure sau niste ruine ce nu respecta legile vremii, fiind inca intr-o stare acceptabila dupa aproape o mie de ani. Este adevarat ca pe templele mai mici si ne restaurate nu se mai observa daca a existat un basorelief sau alte migalituri ce dau farmec unei bucati de piatra. Templele Bayon cele cu fetele din piatra ocupa locul doi in clasamentul meu. Recreaza atat de frumos atmosfera unui popor aproape disparut. Cine isi doreste sa afle mai mult despre templele Angkor pe internet gaseste la o simpla cautare cu Google mai mult decat as putea sti eu vreodata, din acest motiv ma abtin de la a oferi date istorice.
Cred ca Angkor este obligatoriu de vazut o data in viata – un fel de piramidele egiptene. In schimb eu nu as recomanda calatoria prin Cambogia decat celor care isi doresc aventura cu orice pret. Sunt foarte usor de vizitat venind din Bangkok fata de alte rute pe taramul Cambogian.
Noi ne indreptam spre Phnom Penh, capitala Cambogiei, locul unde incercam sa ne rezolvam viza de Vietnam si apoi parasim tara. Din pacate nu am stiut ca avem nevoie de o viza pentru Vietnam si asta ne intarzie acum plecarea din Cambogia. Se spune ca toate au un rost in viata – asteptam sa ii descoperim rostul sau farmecul Phnom Penh-ului.

Urmeaza partea vizuala a relatarii. Fotografiile cu un Click AICI !! 🙂

Ultimele posturi de aici au fost mai plictisitoare cu descrieri de orase. Pentru cei care isi mai doreau actiune, cred ca si noi, aceasta revine. Drumul de la Vientiane pana la Pakse s-a desfasurat intr-un mod foarte confortabil fiind transportati de un autobuz realizat in interior cu paturi.
La ora 6:30 dimineata eram in statia Pakse. De aici ne-a preluat un motociclist cu atas de 2 persoane care a gonit nebuneste pana in centrul orasului ignorand absolut toate semafoarele de culoare rosie si facand slalom printre restul de participanti la trafic. Deoarece ne doream sa reducem timpii morti la ora 7:30 achitam la agentia de turism suma de 36 Eur/pers pentru un bilet de “autobuz” intre Pakse(Laos) si Siem Reap(Cambogia).
Ora 8, trebuia sa fie ora de plecare dar suntem dati jos din microbuz spunandu-ne ca pentru noi o sa vina un nou “autobuz”. Inca 15 minute de asteptare si “autobuzul” era de fapt un van de familie cu vreo patru turisti francezi inauntru. Granita fata de orasul de origine este la aproximativ 100km. In acesti 100 de km am mai schimbat o data microbuzul, care pana la urma ne-a dus la o baraca cu o bariera pentru a ne face iesirea din Laos. Laosul si Cambogia au la distanta foarte mica (2km) doua granite diferite. Diferenta intre ele este ca doar la una poti obtine viza de Cambogia. Partea prosta la amandoua este ca prima asezare omeneasca pe partea cambogiana este la vreo 20 km. Turistii sunt adesea pacaliti si adusi pentru sume intre 20$ si 30 $ la granita fara viza iar apoi soferul de taxi le face favoarea ca pentru alti 20$ sa ii duca la granita buna.
Noi am fost lasati la granita fara viza de Cambogia si ni s-a spus ca soferul se intoarce dupa noi peste o jumatate de ora ca are alti turisti de dus la granita. La restaurantul plasat strategic langa bariera laotiana am intalnit un cuplu de francezi, unul de germani si altul de germani pacaliti cu scamatoria de mai sus si care nu mai aveau bani sa ajunga la urmatoarea granita. Nemtii “nepacaliti” erau foarte nemultumiti de serviciile agentiei de turism pentru ca nu respectau orarul promis 🙂
Am asteptat pret de o ora si ceva iar omul cu masina s-a intors si ne-a luat pe toti(cu exceptia celor pacaliti si fara bani) pana la granita buna unde oficialii laotieni si cambogieni lucrau pe comision de 1$. Viza costa 20$ + 1$(munca lor de lipit). Stampila de intrare sau iesire din tara se taxeaza tot cu 1$/pers. Asadar comisioanele lor ajung la 3$ daca vrei sa treci granita intr-o directie. Nemtii si mai nemultumiti. Cand sa intram in Cambogia omul din baraca ne cere 2$(eu si Bogdan) pentru stampilele care le-a aplicat in pasaport. Ii oferim o bancnota de 5$ mai jerpelita si dupa ce o studiaza 10 minute si ne cere sa le dam alta-refuzam, fac o exceptie de la regula si ne dau pasapoartele fara taxa de 1$.
In granita asteptau cambogienii cu taxiul (20$-30$/pers) ca sa te duca pana in primul sat. Norocul nostru ca noi aveam bilete pana mai departe asa ca am scapat de ei si am continuat cu minibusul. In primul oras Stuang Treng, nemtii ajung la destinatie iar noi si cu acel cuplu de francezi suntem transferati intr-un alt microbuz(al patrulea). Se pare ca oamenii in Cambogia nu se grabesc pentru ca am mai pierdut jumatate de ora pana a venit soferul. Nici 200 m parcursi ca luam pasageri o doamna cambogiana si cu al ei copil. In portbagaj langa rucsaci se incarca 2 baxuri de ulei, detergent si alte cumparaturi. Mai pierdem prin oras inca 30 de minute timp in care mergem sa ii cumparam doamnei si un sac cu orez si ceva dulce din piata pentru ala mic :). Comisioanele nu se termina aici. Ajungem la o feronerie de unde ridicam in jur de 15 tevi de inox de diferite marimi care sunt incarcate in microbuz la picioarele noastre. Cum totul era prea comfortabil ne mai plimbam vreo 20 de minute din agentie de turism in agentie de turism si mai luam doi baieti cambogieni care or sa ne fie parteneri de drum ceva vreme. Doua ore de condus si suntem in orasul Kratie. Cuplul francez coboara si noi suntem rugati sa schimbam din nou. Vine alt “autobuz” pentru noi – ne zic cei de la microbuz. O Toyota Camry de 5 locuri opreste langa microbuz. Doua minute de discutii intre soferi si ni se spune ca o sa continuam cu Toyota. Incarcam bagajele si ne bucuram ca o sa calatorim confortabil. Nu apucam nici macar sa gandim prea mult, ca in 10 minute Toyota are pe bancheta din spate deja 3 cambogieni. Bogdan incearca sa schimbe situatia incercand sa ii explice soferului ca noi suntem 6 iar masina are 5 locuri. Replica soferului este clara: “In Cambogia merg doi in fata si patru in spate – deci 6 e perfect”. Incerca sa il mai convinga dar cand aproape ne lasase pe jos, renuntam la lupta si eu ma inchesui in spate cu cei 3 iar Bogdan sta confortabil pe locul din fata. 5 minute. Atat a stat comfortabil. Pentru ca daca va amintiti cei 2 cambogieni din microbuzul de mai devreme si ei or sa mearga cu noi. Un minut dureaza si pe scaunul din fata erau 2 pasageri pe cel din dreapta si 2 pasageri pe cel al soferului. Soferul era cumva la mijloc 🙂 – bine cel putin ca masina avea cutie automata. Asa am mers timp de 2 ore jumatate pe drumuri ce intrec imaginatia multora. Pret de vreo 50 de km nici macar nu a fost drum asfaltat, mergand pe un fel de macadam. Satele sarace, iar din cand in cand mai aparea cate o casa din beton cu balustrade de inox (probabil vreun primar sau politist). Oamenii in Cambogia in zona rurala chiar traiesc intr-un fel de cotete suspendate. Nu poti sa nu observi numarul foarte mare de copii(aproape fiecare casa avea macar unul nou-nascut si patru cinci de gradinita). Peisajul este frumos si atat de putin obisnuit ochiului european. Pacat ca in goana in care mergeam era greu sa fac si fotografii si sa casc gura melancolic la ce defila in fata ochilor mei.
Finalul primei zile de calatori, caci nu am ajuns din prima se incheie la un hotel unde camera costa 5$ dar iti da impresia ca ei te platesc sa rezisti o noapte inauntru. Gecko alearga fericiti pe peretii hotelului, paianjenii au adevarate retele prin camerele vopsite gri de igrasia de pe pereti. Am fost nevoiti sa ramanem aici pentru ca in ziua doi ei ne duc de dimineata la autobuzul ce leaga acest oras Kompang Cham de Siem Reap.

Ziua 2

Totul a inceput frumos cu o plimbare pana la statia de autobuz. Aici chiar a existat un autobuz decent care ne-a dus in 5 ore pana la Siem Reap. Era prea frumos ca totul sa se termine asa. Nu am fi avut parte de aventura in ziua 2 – ce pacat. La statia de autobuz ne astepta un “prieten cambogian” cu o hartie cu numele noastre. Le avea de la hotelul de cu o seara inainte. Receptionerul acelui hotel a spus ca le da numele ca sa ne duca pana in oras gratuit pentru ca statia era la 4km de oras. Probabil un turist naiv l-ar fi crezut – dar noi deja stim foarte clar ca nimic nu este pe gratis nicaieri.
I-am spus “prietenului” ca deja avem rezervare la un hotel in oras asa ca avem nevoie de un drum pana in centru pe care suntem dispusi sa il platim. Ne cere un pret la jumate decat cel real, doar 1$, si in 5 minute suntem imbarcati in remorca trasa de o motocicleta. Asa arata un “taxi” in Siem Reap. Ii dau 5$ sa imi dea rest, si pornim. Pe drum tot ne face oferte de servicii si oricum i-am fi replicat ca nu avem nevoie de serviciile lui, tot mai avea ceva de oferit. La un moment dat il rugam sa ne duca in oras si punct. Atunci el schimba tactica. Incepe sa spuna ca drumul pana in oras o sa ne coste mai mult de 1$ stabilit la inceput. Stiind ca vrea sa ne fraiereasca, ii iau cei 5$ din mana si il rog sa traga imediat pe dreapta. Nervos, incepe sa ne injure in engleza pentru ca nu i-a iesit pasenta si ne-a plimbat gratuit pana acolo si a pierdut si timpul aiurea. Noi ne luam rucsacii, ii multumim pentru plimbare si o luam pe jos. Dupa 30 de minute de mers gasim un hotel decent si ne cazam la cam 1 km de orasul vechi cu suma de 7$/noapte.

Sper ca si Bogdan sa scrie un scurt rezumat al acestei povestiri in engleza ca sa stie calatorul cu rucsacul in spate la ce se baga daca plateste 45$ in Laos pentru un drum pana in Cambogia. Noi am facut parte din categoria celor norocosi care am calatorit cu o bucatica de hartie scrisa de mana pret de aproape 2 zile. Practic esti la mana transportatorului, neavand dovada vreo unei plati sau posibilitatea de a recupera suma in cazul in care lucrurile merg rau sau nu iti convin. Asta a fost singura parte din calatorie unde chiar a trebuit sa ne lasam pe mana unei agentii de turism pentru ca alta solutie nu exista iar “rechinii” cambogieni vad prin tine doar dolarii din buzunare.
Am inchiriat biciclete si urmeaza sa vedem templele Angkor.A opta sau nu minune a lumii sunt sigur ca pretul platit a meritat cu desavarsire.

Urmeaza partea vizuala a relatarii. Fotografiile cu un Click AICI !! 🙂

Despre capitala Laosului nu sunt foarte multe de zis. E un orasel mic cu 200.000 de locuitori si cat de cat linistit. Templele sunt la tot pasul iar in perioada aceasta caldura ii compleseste pe toti. Cazarea pentru turistii cu rucsacul in spate este destul de greu de gasit pentru ca putinele Guesthouse-uri din oras sunt mai mereu pline. Preturile raman la acelasi nivel ca in Luang Prabang.
Cu o simpla plimblare prin centrul orasului poti vedea Mekongul pe a carui maluri sunt mii de restaurante improvizate ce servesc peste, broaste sau anumite crustacee.
In Vientiane presedintele are o casa gri cu alb ce are vedere catre arcul de triumf replica a celui parizian. Arcul de triumf este construit cu cimentul donat de Statele Unite pentru construirea unei piste de aeroport. Laotienii au considerat ca pista nu era o necesitate ci mai degraba un monstru de ciment, monument al maretiei tarii. Nu e departe de gandirea comunistilor in Romania cand au construit casa poporului.
Pha That Luang – cladirea aurita simbol al Laosului pare interesanta de la departare, dar nu este tot atat de atractiva. Floarea de lotus este un simbol foarte intalnit in cultura buddhista reprezentand drumul catre Nirvana precum cel al florii de lotus care creste in namol iar etapa finala a vietii este o frumoasa floare deasupra apei.
Inchei aici pentru ca avem rucsacii deja pregatiti pentru lungul drum de mai mult de doua zile catre Cambogia si templele Angkor.

Pana atunci urmeaza partea vizuala a relatarii. Fotografiile cu un Click AICI !! 🙂