You are currently browsing the tag archive for the ‘relaxare’ tag.

Unsprezece ore – atat a facut autocarul de la Agra la Ajmer pe un drum plin gropi si chiar daca am avut bilet pentru un pat cocotat in loc de compatimentul pentru bagaje al calatorilor de pe scaune – tot a fost un chin.
Am fost luati cu masina din Ajmer si in drum spre hotelul din Pushkar ni s-a explicat ca in acest micut orasel sfant nu sunt multe de facut dar e locul perfect pentru relaxare. Relaxare – ce bine a sunat in urechile noastre si am mai repetat de cateva ori in gand – relaxare…relaxare…relaxare. Ajunsi la hotel am fost dusi in restaurantul de pe acoperis, ne-au oferit un “chai” de “Bun Venit” si proprietarul locatiei a pornit o discutie antrenanta despre tinutul Rajahastan si frumusetea acestuia pana camerele au fost curatate. Au urmat ceva ore de somn adevarat ca apoi sa urcam pe dealul din apropiere catre Templul Asfintitului sa vedem cum apune soarele deasupra orasului. O locatie superba, salbatica, locul perfect pentru genericul de final al oricarui film de aventura. Minutele s-au scurs cu repeziciune si soarele timid s-a ascuns dupa norii ce parca stateau asezati pe pamant. Soarele mare coborase si ne-a lasat pe noi mici si singuri deasupra tuturor.
Totul parea de neimaginat asta pana cand am inceput sa coboram si doi simpatici copii ne-au intampinat, au facut o scurta conversatie cu noi, ne-au rugat sa le facem o poza ca apoi sa continue prin “Money, money please, five rupees only please, money …”.
India oriunde te-ai afla este tara care oricat de mult te-ar seduce cu ceva, stie sa te aduca cu picioarele pe pamant prin mizeria de pretutindeni, tot felul de comercianti care vad din tine doar teancuri, teancuri de rupii sau diferite scamatorii care le fac pentru a mai scoate de la tine 10, 20 de rupii.
Pushkar chiar poate fi locul ideal pentru relaxare, unde poti sta si citi linistit o carte in restaurantele de pe acoperisurile hotelurilor si unde gasesti o proportie mai mare de oameni corecti.
Noi am petrecut seara cu propietarul hotelului, un olandez si un “guru” yoghin local discutand tot felul de curiozitati care le aveam despre acesta tara pierduta in timp.
De dimineata am mers la un croitor din bazar ca sa isi ridice Bogdan camasa care si-o facuse la comanda iar apoi ne-am pierdut printre tarabele multicolore pline de saluri, esarfe si covoare lucrate toate manual.
Ne-am luat la revedere de la propietar, de la “gurul” yoghin si am plecat pasind alaturi de camile prin nisipul ce acoperea uneori soseaua catre Udaipur.

Pentru fotografii un Click AICI !! 🙂

Advertisements