You are currently browsing the tag archive for the ‘Unesco’ tag.

Pana si Hristos sau Mohammed par tineri pe langa varsta acestui oras. Capitala pentru 13 dinastii in China si mai mult de 75 de imparati, orasul este un adevarat punct de referinta in istoria Chinei dar si in cea mondiala. Aflat la capatul estic al drumului Matasii, acest lucru a influentat cultura si viata anticii capitale ce a purtat pe vremuri numele Chang’An.
Cand aproape faima orasului sa se piarda, un fermier descopera in timp ce fora o fantana, luptatorii imparatului Qin.
Nu unu sau doi ci in jur de 8000 de luptatori, toti in marime naturala, din ceramica, si unul diferit de celalalt. Totul dateaza din jurul anului 200 iHr(BC). Qin spera astfel sa isi continue rolul de conducator si dupa moarte, speriat de faptul ca si-ar putea pierde puterea o data cu trecerea in nefiinta. Numai gandul la munca titanica purtata pentru acest imparat face ca totul sa para rupt dintr-o poveste.
Orasul cred ca a fost extraordinar de interesant pe vremuri, acum insa desi poarta amprenta istoriei, cladirile zgarie nor, strazile cu patru benzi si magazinele Nike sau KFC il fac sa se confunde tot mai mult cu tiparul orasului modern chinezesc.
Farmecul cartierului musulman din inima orasului este de neinlocuit. Uneori daca nu ar fi oamenii cu amprenta faciala asiatica te-ai intreba daca nu cumva mergi printr-un cartier din Estul Mijlociu.
Trebuie sa ma scriu despre zidul orasului ce inconjoara acum partea veche de oras, zid care te face uneori sa te simti intr-o poveste veche si sa ignori masinile hibride chinezesti din jurul tau.
E o poveste mai fara cap sau coada dar trebuie sa spun ca pentru 2 zile am locuit intr-un hostel a carui locatie a apartinut armatei rosii, noi fiind cazati in cazarmele soldatilor. Cazarmele superiorilor sunt folosite si astazi de armata indeplinind exact acelasi rol ca acum mai bine de 40 de ani.

Urmeaza partea vizuala a relatarii. Fotografiile cu un Click AICI !! 🙂

Advertisements

Am petrecut doua zile pe un vaporas in golful cel mai celebru in Vietnam. Unul din locurile protejate de Unesco si unde chiar este o placere sa mergi. Golful este casa pentru o comunitate de oameni ce traiesc in case plutitioare si au chiar si o scoala plutitoare nou infiintata. Toata viata “satului” se desfasoara pe suprafata apei.
Stropii de ploaie le-au dat stancilor o alta culoare la rasfrangerea in apa marii. Noi am visat, am cunoscut oameni noi, am vizitat o pestera si am ‘dansat’ pe ritmul marii.

Urmeaza partea vizuala a relatarii. Fotografiile cu un Click AICI !! 🙂

Daca cineva a citit si postul anterior poate isi aduce aminte de melodia de fundal pe care ziceam ca o poti imagina in Saigon. In Hoi An ea chiar se aude discret in boxele montate de municipalitate. O scurta privire si am avut impresia ca vad Luang Prabang-ul. Eram ingrijorat ca nu cumva influenta sa fi stricat Vietnamul, dar nu. Hoi An este o placere de oras UNESCO. Seara strazile devin pietonale, muzica clasica iti mangaie urechile si uiti de filele de calendar de Europa imbacsita sau de casa. La tot pasul pictori in devenire isi exerseaza mana pictand in culori de apa casele cu iz frantuzesc. Oamenii zambesc si te invita in atelierele lor unde pasiunea a devenit mod de viata. De la corabii la adevarate picturi sau suveniruri, Hoi An stie pretul corect si nu te cauta prin buzunare de dolari. Cazarea este decenta la preturi ce fac concurenta oricarui oras, pentru doar 15$ pe noapte primesti piscina, camera cu aer conditionat si internet gratuit intr-o vila cu iz de cinci secole in urma. Avem noi romanii o zicala foarte buna: “Omul sfinteste locul” – asa este si cu Hoi An. Eu ma declar fan al Vietnamului cel putin deocamdata si putea petrece aici cu usurinta o vreme destul de buna. Nu vreau sa scriu mai mult pentru ca acopar muzica ce da orasului farmec…

Urmeaza partea vizuala a relatarii. Fotografiile cu un Click AICI !! 🙂

Drumul de la Pokhara catre Kathmandu este unul foarte frumos. Este de preferat sa mergi ziua pentru a putea admira peisajul si pentru a micsora sansele ca autobuzul tau sa cada intr-o prapastie – soselele fiind foarte inguste si tot drumul plin de serpentine si camioane. Acest drum de 200 km este strabatut de autocar in “doar” 8 ore.
Orasul Kathmandu este asezat intr-o depresiune si pentru asta masinile trebuie sa traverseze dealurile care uneori depasesc 1500 m.
La intrarea in oras am fost din nou surprinsi de faptul ca si aici gaseam un oras aglomerat si plin de praf si mizerie. Pana acum recordul este detinut fara concurenta de New Delhi, dar nici Kathmandu nu este departe.
Am avut placerea sa fim pacaliti de un sofer de taxi local care ne-a taxat triplu pentru un drum de doar maxim un kilometru profitand de faptul ca am fost lasati intr-un loc destul de haotic de catre autobuz.
In India si Nepal totul este negociabil – mai putin mancarea in restaurant si cea din supermarket. Asa ca de cate ori ajungi la receptia unui hotel daca ai spirit bun de negociator poti obtine mereu un pret mai bun decat cel de dinaintea ta.
Cazati, am hotarat sa facem o scurta plimbare prin cartierul turistic Thamel si am fost uimiti de numarul mare de magazine care vindeau produse contrafacute de munte NorthFace, saloane de masaj – care mai tarziu am aflat ca sunt bordeluri, si un numar destul de mare de vanzatori de tot felul de artifacturi. Imaginea acestui cartier in comparatie cu restul orasului este rupta dintr-un film. Nepalul din pacate se bucura si el de o saracie crunta mai ales ca aici razboiul civil s-a incheiat abia in 2006. Conducerea tarii nu prea este incantata de petrecerile tarzii asa ca mai totul se inchide in jurul orei 22 sau 23 iar petrecerile care au succes continua cu usile inchise si draperiile trase mai mult timp. Preturile uneori le poti compara cu europa mai ales la bauturile alcoolice – o sticla de bere de 660 ml 2.5 EUR.
Orasul are si ceva de oferit turistilor si asta mai ales din punct de vedere spiritual pentru ca templele abunda aici. In piata Durbar care este protejata de UNESCO se gasesc templele ce au supravietuit cutremurului din 1934. Desi Nepalul se mandreste cu un program de readucere la viata a acestora – nu prea se poate observa asta si in realitate. Saracia se observa si aici si la baza fiecarui templu vezi oameni dormind, poate incercand sa viseze cheia succesului pentru a iesi din viata mizera pe care o duc.
Seara am decis sa o petrecem printr-o plimbare din bar in bar si ne-am oprit la unul din cele care ofereau muzica live rock cantata de nepalezi. Unii mai netalentati ca altii s-au chinuit fara prea mare succes sa aduca publicului o idee despre cum ar suna in realitate hiturile americane sau europene rock.
Luni am zis ca e timpul sa mergem si la ambasada Thailandei sa incercam sa obtinem viza. Mare noroc am avut pentru ca ambasada in mod normal nu deserveste decat cetatenii nepalezi sau cu permis de rezidenta aici – dar probabil consulul era intr-o zi buna si ne-au acceptat aplicatiile. Pentru a obtine o viza de Thailanda statul roman reprezentat foarte bine de ministrii nostri de externe – te pune ca pentru fiecare tara mai exotica – sa depui o documentatie aproape ca cea pentru un credit de casa – daca nu si mai mare. Printre documentele necesare unui roman ca sa mearga in Thailanda se afla si un extras de cont prin care sa dovedeasca ca are banii necesari sederii acolo, bilete de iesire din Thailanda ca nu cumva poate saracul sa ramana amanet printr-un GO GO BAR.
E interesant pentru ca fratii nostri din UE nu trebuie sa faca nimic – ci doar sa plateasca taxa de viza la intrarea in tara, nefiind necesar absolut niciun document ci doar pasaportul.

Acum urmeaza doua zile de suspans pana cand onorabilul consul thailandez din Nepal, ne va studia sarguincios actele depuse si abia apoi aflam cu emotii precum cele de la “Vrei sa fii miliardar” daca putem pasi in tara ochilor alungiti. Va rugam sa ne tineti pumnii si sa nu soptiti vorbe rele pentru ca in Thailanda sunt 32 grade si sezon de plaja iar in Romania inca mai e zloata pe jos 🙂

PS: Fotografii noi Click AICI !! 🙂

Despre Khajuraho urmeaza sa scriu. Celebrele temple erotice ale Indiei sunt pastrate cu sfintenie si constitue pentru micul orasel un motiv de mandrie nationala si internationala. Initial au fost in jur de 85 de temple dar in zilele noastre mai exista doar in jur de 25. Templele dateaza din anii 900 – 1000 dHr si sunt o adevarata dantelarie in piatra. Motivele sunt evident erotice, reprezentand zeitati hinduse in diferite pozitii sexuale. Aici este locul unde toata rusinea si sfiala indienilor dispare si in locul ei aparea privirea atenta pe zidurile templului. Tind sa cred ca ceea ce face aceste temple in India extraordinare, este tocmai dezinvoltura cu care s-au exprimat creatorii acestora. Este interesant cum in tara in care femeile nu poarta nici macar fusta, nu au voie sa umble cu umerii dezgoliti, sexul este un subiect tabu, o privire mai lunga catre o domnisoara este considerata abuz sexual si se pedepseste cu inchisoarea, revistele sexy si porno nu contin fotografii erotice ci doar povestiri cu tenta erotica, acest popor se mandreste cu dezinvoltura in sine, si nu doar la rangul de om simplu ci la un rang de zeitate.
Poate aceste temple au fost doar un raspuns la sutele de ani de abtinere si ascundere a instinctelor umane considera a fi inproprii in raport cu zeitatile lor.
Poate faptul ca India se confrunta in prezent cu un numar record de violuri este din nou o consecinta a zecilor de ani de oprimare a sexualitatii din motive religioase.
Probabil ca trebuie sa mai treaca decenii pana cand zeii sa le spuna ca un umar descoperit al femeii poate sugera feminitate si nu vulgaritate. Mai trebuie decenii pana cand acest popor sa inteleaga ca dragostea nu este numai pentru zei ci si intre oameni, si poate atunci casatoriile se vor intampla din dragoste si nu din aranjamente financiare ale parintilor.

Fiecare vede, studiaza si apoi interpreteaza ce a vazut in felul lui. Mie aceste temple imi sugereaza un singur lucru : libertatea. Libertatea de a fi tu, libertatea de a experimenta, libertatea de a iubi.Intr-un deceniu in care din ce in ce mai multi ne simtim captivi chiar si alaturi de cei care ii iubim, aceste temple sunt o lectie frumoasa de libertate pentru fiecare dar mai ales pentru un popor atat de captiv cum este India.

PS: Fotografii noi Click AICI !! 🙂

Despre acest oras trebuie in primul rand vorbit in cifre. Datele sunt din anul 2000. Sa incepem: Populatie 16.4 milioane locuitori; Procentul celor care locuiesc in case improvizate: 55%(aprox 9 milioane); Suprafata orasului: 440 km patrati; Densitatea populatiei: 29.000 pers/ km patrat; Venitul mediu zilnic: 2.9 USD (de 3 ori mai mare decat cel national).

Autocarul se misca hoatic si ne-a trezit cu niste lovituri stanga dreapta de grilajul geamului. Trecusera inca 17 ore de mers cu autocarul, iar pe dupa grilajul metalic din dreptul geamului se vedeau oameni agitati – multi oameni. Era ora 9 dimineata in Mumbai. Imensa metropola se trezise la viata si respira greu in smogul ce plutea vizibil in aer. Oriunde ai fi intors capul vedeai oameni; zeci de oameni caci aici oamenii se numara in milioane. Dupa o ora de mers cu autocarul prin traficul groaznic, ne trezim cu rucsacii in spate si fara prea mari idei despre locul in care eram. Luam un taxi din cele aproximativ 40.000 care exista in Mumbai, si timp de 1 ora si jumatate stam pierduti pe bancheta. Soferul nu vorbeste deloc engleza; ne intelegem prin semne si prin cuvintele intelese de noi in hindi.
Caldura devenea insuportabila in taxi cand tocmai se opreste si ne spune ca am ajuns. Un pic dezorientati asta probabil si din cauza aglomeratiei urbane extraordinare din acea zona, incercam sa deschidem ghidul pentru a ne arunca ochii un pic pe o harta. Cu pretioase indrumari din partea domnisoarelor politiste ce patrulau in zona reusim sa ajungem spre zona unde ne hotarasem sa ne cazam. Realizam ca suntem exact in locul ce a facut celebru Mumbai-ul cu mai putin de 3 saptamani in urma. Hotelul bombardat si cafeneaua erau la 3 minute de locul unde am reusit sa ne cazam.
Vanzatorii sunt turbati, la fel si cei care incearca sa te duca la un hotel unde primesc comision, dar defapt asta este Mumbai – un oras al disperarii si al fugii dupa bani. Contraste imense intre oameni. E unul din locurile unde nu mai exista cuvantul umanitate. Dupa ora opt seara milioane de locuitori isi deschid sacul ce il tin ziua bine ascuns, il aseaza pe trotuar, in parcare, pe strada si se culca. Masinile dispar si raman taxiurile si masinile celor bogati.
In Mumbai nu exista si probabil nici in curand nu o sa exista loc pentru normalitate, pentru egalitate sau pentru o viata civilizata.
Un club de “studenti” vindea berea la 330 ml cu 6 USD. Aici nu poti fi la mijloc. Ai sau nu ai.
Orasul in partea centrala semana adeseori cu o Londra exotica, in anii 70. Centrul este plin de cladiri construite cu inspiratie din Europa.

La 10 de km in larg de Mumbai se afla Insula Elephanta. Desi numele ar sugera ca are elefanti, este doar o iluzie acesta fiind dat de portughezi care au gasit pe insula o statuie imensa cu un elefant. Statuia apoi a fost mutata de englezi in parcul Victoria din Mumbai si pe insula au ramas templele sculptate in piatra ce dateaza din anii 450- 750 d.Hr. Locul a devenit UNESCO World Heritage si lucrari de restaurare au inceput la mai toate templele.

Mumbai-ul se remarca prin aglomerari asa ca aici este si cea mai aglomerata gara de tren a Asiei : Victoria Terminus tranzitata de 2.5 milioane de oameni zilnic. Orasul are peste 15 gari unele mai aglomerate altele mai putin fiind un nod important feroviar al Indiei.

La plecarea catre provincia Goa niciunul din noi nu cred ca stiam exact daca ne-a placut sau nu Mumbai, dar daca ne-a marcat in vreun fel cred ca am fi putut spune fara ezitare DA.

PS: Pentru fotografii un Click AICI !! 🙂

Cand vorbesti despre Agra este ca si cum ai povesti despre Londra si Big Ben sau Paris si Turnul Eifel deoarece in aceast oras fosta capitala a Indiei este construit celebrul Taj Mahal. Dovada a iubirii sau nebuniei unui conducator pe nume Shah Jahan pentru cea de-a doua nevasta Mumtaz care a murit in timp ce dadea nastere al 14-luia copil al conducatorui, acest imens mausoleu de marmura dedicat iubirii are o poveste pe cat de celebra pe atat de ironica. La putin timp dupa terminarea constructiei Shah Jahan a fost intemnitat de fiul sau, iar restul zilelor si le-a petrecut in temnita din Agra Fort de unde doar de pe o fereastra a mai putut vedea mareata constructie. Dupa moarte in anul 1666 a ajuns si el in Taj alaturi de sotia sa Mumtaz.
Agra Fort nu este numai locul intemnitarii lui Shah Jahan ci si unul din cele mai mari forturi al Indiei din toate timpurile fiind monument World Heritage UNESCO.
Revenind la Taj Mahal te uimeste cum este pazit precum un imens diamant de catre statul Indian, armata fiind pe pozitii ca intr-o situatie de razboi.
Locul asta ajunge sa iti dea de gandit despre ce a ramas in spatele nebuniei lui Shah, maretia constructiei sau simbolul dragostei…eu tind sa cred ca marmura rece ce ii inconjoara nu poate face atata frig pe cata caldura este in sufletul tuturor ce vad si pasesc in Taj Mahal.
Pentru fotografii un Click AICI !! 🙂